UPDATE Adrian Mutu nu este considerat recidivist de procuratura antidoping din cadrul CONI, care a solicitat trimirea cazului jucătorului român Tribunalului Național Antidoping și a cerut o suspendare de un an împotriva atacantului Fiorentinei, potrivit articolului 10.4 din codul WADA.
Procuratura antidoping CONI a dispus, miercuri, trimiterea cazului jucătorului echipei Fiorentina, Adrian Mutu, depistat pozitiv cu sibutramină, către Tribunalul Național Antidoping, cu propunere de suspendare pe o perioadă de un an, informează CONI.
„Procuratura Antidoping l-a deferit pe jucătorul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, Tribunalului Național Antidoping din cadrul CONI, pentru recunoașterea responsabilității privind încălcarea articolului 2.1 din codul Agenției Mondiale Antidoping (WADA), în legătură cu depistarea sa pozitivă cu sibutramină, cu ocazia unor teste antidoping efectuate după meciul Fiorentina – Bari, disputat la Florența, pe 10 ianuarie, și după partida Fiorentina – Lazio, ce a avut loc pe 20 ianuarie, cu consecința aplicării unei suspendări pe un an, potrivit articolului 10.4 al codului WADA”, se arată în comunicatul CONI.
Gică Popescu: „”Bine că n-au cerut 4 ani de suspendare! Mutu ar putea juca la începutul sezonului viitor!”
Al doilea scandal de dopaj în care este implicat Adrian Mutu a izbucnit la 28 ianuarie, când Comitetul Olimpic Italian (CONI) a anunțat că atacantul Fiorentinei a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei. La numai 24 de ore, CONI a informat că este pozitiv și rezultatul testului efectuat de Mutu după meciul Lazio – Fiorentina, din Cupa Italiei, care a avut loc în 20 ianuarie.
Mutu a fost suspendat provizoriu de către CONI, iar atacantul român a renunțat să ceară analiza probelor B.
Mama lui Mutu a susținut că jucătorul a luat un medicament pentru slăbit, pe care ea îl uitase când l-a vizitat în Italia, iar pe prospectul acestuia nu scria că ar fi conținut sibutramină.
Victor Becali: „Mutu va primi 6-7 luni de suspendare!”
Jucătorul a fost audiat la 3 martie, iar presa italiană a precizat că verdictul în cazul său va fi dat la finalul lunii aprilie.
Mutu a fost pentru prima oară în carieră depistat pozitiv la finalul anului 2004, pe vremea când evolua la clubul Chelsea Londra. Chelsea l-a achiziționat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline și a renunțat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping solicitat de club.
CITEȘTE AICI TOTUL DESPRE CAZUL SIBUTRAMINA
„Cocaina II” pentru Mutu? Cariera „Briliantului” s-ar putea încheia!
Mutu, recidivist?
Avocatul lui Mutu: „A luat ce a luat din motive independente de activitatea sa! Sunt optimist!”
„Pe 10-15 aprilie se va da verdictul! Cred că Mutu va fi suspendat între o lună și 6 luni!”
UPDATE: Audierea lui Adrian Mutu s-a încheiat: „Mai multe amănunte vor apărea peste 15 zile”
EXCLUSIV Șeful antidopingului din Italia vorbește despre cazul Mutu: ‘Ar trebui suspendat 3 luni!’
Anchetă ProSport! Adrian Mutu, otrăvit cu medicamente contrafăcute!
VIDEO Partea a doua a anchetei ProSport în cazul Mutu!
Mutu: „Sunt în stare de șoc! Nu am făcut nimic rău!”
Mutu, depistat pozitiv pentru a doua oară în 2010 și nu cere contraexpertiza!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER