Adi Mutu se simte bine la Fiorentina și nu are nicio intenție să plece de la echipa din Serie A, în ciuda interesului manifestat de Real Madrid, conform unui interviu publicat în Gazzetta dello Sport.
„Devenim un club din ce în ce mai important, vrem să câștigăm Cupa UEFA și să disputăm astfel viitoarea Supercupă a Europei. Nu mă gândesc să plec de aici, pentru că eu cred în «proiectul Fiorentina»“, a spus românul, care și în acest sezon are șanse la cucerirea titlului de golgheter al campionatului italian.
Cu cele 15 reușite, Adi se află, alături de Ibrahimovic, la un singur gol distanță de liderii Borriello și Trezeguet. „Nu urmăresc succese personale, vreau să cuceresc ceva important cu această echipă”, a mărturisit Mutu, precizând că obiectivul imediat al echipei Viola, clasată pe locul 4 în campionat, este accederea în Liga Campionilor. „Cred că la Euro, în meciul cu Italia, unora dintre voi le-ar plăcea să nu mă vadă pe teren“, li s-a adresat cu umor „tricolorul“ peninsularilor.
Chivu îl compară cu Hagi
Cristian Chivu, căpitanul naționalei și adversarul din Serie A al lui Adi Mutu, a avut numai cuvinte de laudă la adresa decarului Fiorentinei.
Întrebat de ziariștii elvețieni de la Blick dacă se poate considera urmașul lui Hagi, jucătorul lui Inter Milano a precizat: „Nu, asta i se potrivește mai degrabă lui Adrian Mutu. El înscrie și face diferența. El poate să decidă un meci de unul singur. Este cu adevărat bun. Veți vedea la Campionatul European“.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER