Mutu, ori galactic, ori falit!** E dorit la echipa idolului său, Beckham!

Salvarea lui Adrian Mutu, măcar financiară, dacă nu și
fotbalistică, ar putea veni de peste Ocean. Fotbalistul Fiorentinei
a fost propus la echipa de care aparține și David Beckham, LA
Galaxy.

Căzut în dizgrație la Fiorentina, Adrian Mutu a primit, prin
impresarul Giovani Becali, acceptul de a-și căuta o echipă în afara
Italiei. Nimeni nu se înghesuie însă să plătească cele șapte-opt
milioane de euro pe care gruparea viola le cere pentru fotbalistul
român. Giovani Becali încearcă însă o variantă care ar aduce
transferul imediat al lui Mutu, chiar dacă este vorba de un
campionat mult mai slab cotat decât cele din Europa. Este vorba de
MLS, liga de fotbal nord-americană. Acolo este dorit de LA Galaxy,
care, în 2008, îl aducea de la Real Madrid și pe celebrul David
Beckham. Englezul are un venit colosal la Galaxy, 120 de milioane
de euro pentru cinci ani de contract, astfel că Mutu poate spera că
va obține un salariu foarte avantajos. Deocamdată, Beckham se
antrenează cu Tottenham, dar aparține încă lui LA Galaxy, astfel că
nu e exclus să devină, la un moment dat, coleg cu Mutu.

Suspendat până în 2012?

Între timp, este tot mai evident că între Mutu și actualul său club
nu mai există cale de reconciliere. Fiorentina l-a suspendat pe
Mutu pentru zece zile, dar intenționează să extindă această
situație pentru întreaga perioadă contractuală a lui Mutu, adică
încă un an și jumătate. Fiorentina va solicita excluderea din lot a
jucătorului la Colegiul Arbitral, urmând ca Mutu să o poată ataca
ulterior, solicitând să fie reprimit în echipă. Este însă greu de
crezut că forul respectiv îi va da dreptate. Astfel, dacă nu își va
găsi repede echipă, Mutu riscă să nu mai poată apărea pe teren până
în vara anului 2012.

>
În vara anului 2010, Adrian Mutu a negociat cu LA Galaxy și
cu încă o echipă din SUA, New York Red Bulls, fapt confirmat și de
impresarul său, Victor Becali.

Publicat: 10 01. 2011, 00:47
Actualizat: 10 01. 2011, 00:50