Mutu petrece iar!
Mutu a marcat, ieri, singurul gol al partidei Fiorentina –
Cagliari, din etapa a XV-a din Serie A, și a mai trimis de două ori
balonul în plasa lui Agazzi, de fiecare dată reușitele sale fiind
anulate corect, pe motiv de ofsaid. E primul gol pentru Mutu în
2010, după „dubla” din ianuarie cu Lazio, din Cupa Italiei, și
suspendarea de nouă luni pentru consum de sibutramină.
A revenit pe 31 octombrie, la acel 0-0 din Sicilia, cu Catania,
apoi a forțat și a evoluat încă două meciuri ca integralist. Destul
de mult pentru un fotbalist care nu evoluase într-un meci timp de
nouă luni. Cu Cesena n-a mai rezistat nici măcar o repriză. S-a
rupt: miotendinită de gradul întâi. Out încă trei meciuri. S-a
întors ieri, în fața propriilor fani, într-o partidă în care
Fiorentina avea neapărat nevoie de victorie. Și, în sfârșit, și-a
salvat și echipa.
A
încercat să înscrie și cu mâna
Fără cei mai importanți oameni, toți accidentați (Frey, Montolivo,
Jovetic și Gilardino), speranțele au stat în Mutu. Iar românul a
fost la înălțimea așteptărilor. S-a văzut că nu e obișnuit să joace
vârf împins, fiind surprins de multe ori cu spatele la poartă, dar
are meritul că a încercat. Pe final de repriză (44) a înscris
spectaculos, cu călcâiul, dar era evident în ofsaid. N-a mai fost
însă la reluare, când a punctat decisiv cu o lovitură de cap (min.
52) din 10 metri, la centrarea perfectă din lovitură liberă a lui
De Silvestri. S-a dus glonț spre peluza viola, le-a mulțumit
fanilor în stilu-i caracteristic, apoi l-a îmbrățișat pe
Mihajlovic. Cinci minute mai târziu, a căutat „dubla”, a la
Maradona, după un corner, dar arbitrul a văzut hențul făcut de
român și l-a avertizat.
„Strălucește din nou, după un
an cudroguri și bătăi”
Meciul s-a încins pe final, când s-au irosit câteva ocazii imense
și Fiorentina a mai avut două goluri anulate! Unul dintre ele i-a
aparținut tot lui Mutu, surprins din nou în ofsaid. Una peste alta,
românul a avut o evoluție excelentă, lăudată de toată presa din
Italia. „Mutu strălucește pentru Fiorentina. A arătat din nou că e
un mare campion, după un an îngrozitor pentru el, cu droguri și
bătăi”, a scris Gazzetta dello Sport.
Golul îl
dedic fanilor, pentru sprijinul pe care mi l-au acordat pe perioada
suspendării. A fost una dintre zilele frumoase ale lui 2010 pentru
mine. Păcat că în scurt timp acest an se va încheia
Adrian Mutu, atacant Fiorentina
M-a îmbrățisat după gol pentru că e un respect reciproc între noi.
Știm cât a suferit în ultimele luni și l-am susținut
întotdeauna
Sinișa Mihajlovic, antrenor Fiorentina
Mutu a fost cel mai activ om din atac! Puțini reușesc să facă pe
teren ce face el
www.firenzeviola.it
319 zile
trecuseră de la data ultimului gol reușit de Mutu, „dubla” de pe 20
ianuarie din victoria cu 3-2 în fața lui Lazio, în Cupa Italiei