Adrian Mutu este o adevărată pasăre Phoenix. Indiferent de scandalurile în care a fost implicat(și au fost, fără îndoială, o mulțime), atacantul a avut întotdeauna forța să urce iar în top.
Internaționalul român a cunoscut cele mai groaznice forme ale decăderii, pentru ca apoi să revină și să demonstreze în teren de ce supranumele dat de presa italiană, „Il Fenomeno”, i se potrivește atât de bine.
Finalul lui 2009 l-a găsit pe „Briliant” într-unul dintre cele mai negre momente ale carierei: Lucescu pare să îl fi mazilit de la națională, accidentările îi dau bătăi de cap, iar publicațiile din Cizmă îl pun la colț pentru că ar fi lovit cu pumnul un libanez la o petrecere a Fiorentinei.
Mutu vrea să uite de toate necazurile pricinuite și a plecat pentru a-și încărca bateriile în SUA, unde își va petrece sărbătorile alături de Consuelo. Urmează câteva luni de foc, în care va fi nevoit să demonstreze încă o dată că este liderul Fiorentinei; dubla cu Bayern, din Ligă și confruntările din Serie A cu Juve, Milan sau Inter îl pot determina pe selecționer să îi dea în continuare credit.
Înainte de plecarea în State, Mutu a ținut să le promită, atât fanilor cât și contestatarilor, că va reveni unde îi este locul, în vârful piramidei. O va face așa cum știe el mai bine: subit, atunci când cu toții îl consideram a fi la pământ, dar în stil de mare campion.
„Sunt bine acum, în următoarele cinci luni voi arăta tuturor cine este Adrian Mutu!„, este promisiunea amenințătoare a internaționalului la plecarea din Italia, conform Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER