Mutu s-a luat cu mâinile de cap!** Ultima mutare a lui Chelsea l-a lăsat fără replică pe „Briliant”
Situația lui Adrian Mutu la Cesena nu este deloc roză, atacantul nefiind utilizat de antrenorul său în ultimele meciuri din cauza formei slabe pe care o traversează românul.
Aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă „Briliantul”, care a pierdut procesul cu Chelsea și trebuie să plătească o despăgubire de 17 milioane de euro către clubul londonez.
Cei de la The Sun scriu că gruparea de pe Stamford Bridge nu are nicio intenție să ajungă la o înțelegere cu Mutu, aceștia demarând formalitățile pentru a pune mâna pe trei case deținute de român la Miami, estimate la două milioane de euro, 1,3 milioane de euro și 700.000 de euro.
„Ne vom exercita drepturile legale să recuperăm banii pe care Mutu ni-i datorează”, au declarat oficialii „albaștrilor” pentru sursa citată.
Un judecător din Florida a refuzat să blocheze intenția celor de la Chelsea de a pune mâna pe bunurile „Briliantului”, însă Mutu spune că legea americană îi dă dreptul la încă un apel.
„Este un caz care nu se va rezolva curând”, a spus Mutu.