Mutu schimbă prefixul! Transmite-i un mesaj!

Atacantul Fiorentinei și al naționalei României, Adrian Mutu, împlinește mâine vârsta de 30 de ani. Fotbalistul lansat la FC Argeș a explodat la Dinamo, când a reușit să înscrie nu mai puțin de 18 goluri în turul sezonului 1999-2000. A fost remarcat rapid de Internazionale Milano, unde a plecat la numai 20 de ani.

Au urmat apoi Hellas Verona, Parma și ceea ce părea a fi "tunul" vieții sale, transferul la Chelsea, echipă patronată de miliardarul rus, Roman Abramovici. Aventura la gruparea londoneză a fost însă o mare dezamăgire pentru Mutu, care a revenit în Italia, la Juventus.

"Briliantul" a renăscut sub comanda lui Capello, dar a plecat de la "Bătrâna Doamnă" odată cu tehnicianul italian, după ce a câștigat două titluri de campion.

Deși s-a transferat la o echipă mai slab cotată decât Juve în Italia, Fiorentina, Mutu a impresionat în continuare, fiind propus cel mai bun jucător străin al anului 2008, alături de Kaka (AC Milan-deținătorul trofeului) și Ibrahimovic (Inter).

Cu naționala, Mutu a participat la două turnee finale ale Campionatului European: în 2000 și 2008.

Mâine, Adi Mutu împlinește 30 de ani! TRANSMITE-I UN MESAJ!

 

Publicat: 07 01. 2009, 16:40
Actualizat: 07 01. 2009, 18:14