Mutu și-a recunoscut greșeala!

S-a terminat! Aventura lui Mutu la Fiorentina nu mai are cum să
continue. Fiorentina l-a dat afară, iar atacantul încearcă să
găsească o soluție pentru ultima parte a carierei. Varianta
Galatasaray nu pare viabilă, Cesena, Bologna sau Napoli fac pasul înapoi
pentru că toscanii cer bani în schimbul transferului în Italia, iar
Dinamo
ar putea fi o soluție salvatoare
. Totuși, Mutu
ar putea fi salvat iar de granzii din Serie A: Inter, dar mai ales
Juventus, s-au înscris pe lista celor care îl vor pe român.

Mutu a declarat după ultimul scandal în care a fost implicat că se
aștepta la mai multă recunoștință din partea Fiorentinei, dar că
speră până în ultimul moment la reconciliere.

Mutu a fost chiar și la antrenamentul de ieri al trupei lui
Mihajlovic, în încearcarea de a găsi înțelegere. Mutu și-a
recunoscut greșeala, spune un alt fotbalist cu mari probleme
extrasportive. Francesco Flachi, supsendat până în 2022 pentru
consum repetat de substanțe interzise, spune că Mutu regretă ce s-a
întâmplat și că și-a recunoscut greșeala

„Îmi pare foarte rău pentru modul în care s-a încheiat
situația. Sunt prieten cu el și i-am spus că a greșit, nu trebuia
să acționeze instinctiv. Mutu a înțeles că a greșit, a recunoscut
acest lucru, de fapt chiar a mers la antrenament pentru a încercă
să repare greșeala față de echipă, dar mă tem că este prea
târziu”
, a spus Francesco Flachi pentru un post de
radio.

Daca va ajunge la Juve,
Mutu ar putea reface alaturi de Toni cuplul de atac de la
Firenze

Sursa FOTO: firenzeviola.it

Publicat: 08 01. 2011, 11:09
Actualizat: 08 01. 2011, 11:19