După ce serialul-fluviu despre transferul său la Roma a luat sfârșit, Adrian Mutu și-a permis un weekend pe una dintre cele mai frumoase plaje din Italia.
Însoțit de câteva cunoștințe, dar și de coechipierul său de la Fiorentina, mijlocașul italian Marco Donadel, internaționalul român și-a luat soția, Consuelo, fiica cea mare, Adriana, și băiatul din prima căsătorie, Mario, și a plecat la „Twiga Beach”, în Marina di Pietrasanta. Stațiunea este situată pe malul Mării Mediterane, în apropiere de Pisa, la mai puțin de 100 de kilometri de Florența. Mutu a stat cu copiii la plajă și a părut un tată extrem de atent cu Adriana și cu Mario, ținându-i în brațe, intrând cu ei în apă și jucându-se pe nisip.
La prânz el s-a retras la piscină, iar apoi fotbalistul a mers la odihnă în cameră, alături de întreaga familie. Deși a încercat să treacă neobservat, Mutu a fost luat cu asalt de fani, care nu au ratat ocazia să ceară autografe și să facă fotografii cu atacantul din Florența. Conform cotidianului Libertatea, Adrian Mutu își va creștina cea de-a doua fiică la mijlocul lunii septembrie. De altfel, Maya, în vârstă de numai 3 luni, nu a fost luată de părinții ei la mare, rămânând la Florența în grija bonei. A semnat contractul Altfel, presa italiană scrie că Mutu a semnat ieri noul contract cu Fiorentina. Înțelegerea se întinde pânâ în 2012, iar jucătorul român va primi mai mult cu 180.000 de euro pe an. Anunțul oficial va fi făcut joi.
Îl poate lua pe Mario oricând După o perioadă în care între Adrian și fosta soție, Alexandra Dinu, relațiile au fost destul de tensionate, de câtva timp ele au intrat pe un făgaș normal. Așa se face că Mutu îl poate lua acum pe Mario ori de câte ori are chef, cu condiția să o anunțe pe Alexandra din timp. Băiatul, în vârstă de 6 ani, locuiește cu mama sa și cu părinții acesteia la Milano, de unde fotbalistul îl aduce la Florența. Din spusele „Briliantului”, Mario și Adriana se înțeleg bine, lucru de care jucătorul este foarte mândru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER