„Mutu trebuie să-și vadă de joc și poate reveni la națională!** Și Becali speră să-i meargă bine”

Mutu mai are de așteptat două zile pentru a reveni pe teren.
Lăcătuș crede că atacantul Fiorentinei poate reveni și la națională
dacă își va vedea de treabă. Becali a declarat ieri că nu-l va
ierta pe Mutu și că își vrea banii înapoi. „Și Gigi Becali speră ca
lui Mutu să îi meargă bine”, spune antrenorul Stelei.

„Mutu ar putea reveni și în echipa națională dacă va juca bine la
Fiorentina. Dar doar dacă va reuși să joace constant la Fiorentina.
Acum, Mutu trebuie să se gândească să joace, fără alte lucruri care
să îi distragă atenția. Și Gigi Becali speră ca lui Adrian să îi
meargă bine la Fiorentina, pentru că și el știe că este un mare
jucător”
, a spus Lăcătuș pentru Radio blu

Mulți
jucători din Liga 1 ar putea ajunge în Italia

„Dar nu voi vorbi despre jucătorii tineri și buni din țara
mea. Mai bine să îi lăsăm în pace să muncească liniștiți, apoi
calitățile se văd și dacă ești puternic ajungi să joci la echipe
mari”,
a adăugat antrenorul Stelei.

Lăcătuș a evoluat la Fiorentina în sezonul 1990-1991. „Florența a
rămas în inima mea”, a afirmat Lăcătuș.

Adrian Mutu a fost suspendat până vineri, după ce a fost depistat
pozitiv cu sibutramină la începutul acestui an, iar revenirea sa
este prevăzută pentru duminică, în partida Catania –
Fiorentina.

Adrian Mutu și-a dăruit un SUV personalizat, cu ocazia revenirii
după o suspendare de nouă luni pentru dopaj, informează
violanews.com.

Potrivit sursei citate, Mutu și-a cumpărat un Range Rover, pe care
l-a personalizat cu inițialele AM.
Mediafax

Publicat: 29 10. 2010, 11:51
Actualizat: 29 10. 2010, 12:00