Mutu va fi prezentat la noua sa echipă azi, la ora 16.00:** „Nu vin la Ajaccio ca o vedetă!”
Atacantul Adrian Mutu a declarat, pentru France Fotball, că nu a venit la Ajaccio ca o vedetă și nu vrea să se facă vreo diferență între el și ceilalți jucători.
„Nu vin la Ajaccio ca un star. Vin umil și vreau să fiu tratat ca o persoană normală. Oamenii nu trebuie să facă diferențe între mine și ceilalți jucători”, a declarat Mutu.
Adrian Mutu a sosit, luni seară, la pe Aeroportul Napoleon Bonaparte din Ajaccio, fiind așteptat de circa 250 de persoane.
Mutu va efectua, marți, vizita medicală, va semna contractul și va fi prezentat oficial la ora locală 15.00 (16.00 la București).
Atacantul român, 33 de ani, și-a reziliat contractul cu formația italiană Cesena, la care a evoluat sezonul trecut. El va purta numărul 12 la Ajaccio.
Sursa: Mediafax