Mutu vinde în pierdere!** De ce renunță vârful la proprietățile de la Miami
Adi Mutu se grăbește să vândă proprietățile de la Miami, chiar
dacă piața imobiliară este înghețată. Atacantul Fiorentinei a
înstrăinat un apartament cu două dormitoare, de 188 de metri
pătrați.
Mutu (32 de ani) a încheiat pe 13 ianuarie 2011 un contract de
vânzare a apartamentului situat în Executive Residences din Coconut
Grove (Miami). Conform site-ului specializat blockshopper.com,
tranzacția s-a încheiat pentru suma de 900.000 de dolari, cumpători
fiind familia Ansari. Atacantul Fiorentinei a achiziționat
apartamentul în 2006, contra sumei de 975.000 de dolari, și se
poate declara mulțumit de prețul pe care l-a luat acum, ținând cont
de faptul că piața a scăzut mult pe timpul crizei. „Dacă îl vindea
în 2008, lua pe el peste 1,2 milioane de dolari. A ieșit în
pierdere cu 75.000 de dolari, dar paguba putea fi și mai mare”,
susține un specialist în astfel de tranzacții.
Chelsea a cerut sechestru pe casele lui Mutu
Decizia lui Adi Mutu de a-și lichida investițiile imobiliare din
Florida poate avea două explicații. Pe de-o parte, s-ar confirma
astfel faptul că are probleme cu banii, speculație avansată de
presa italiană după ce Fiorentina i-a blocat salariul pe timpul
suspendării din „cazul sibutramina”. A doua variantă este legată de
acțiunea clubului Chelsea, care s-a adresat unei Curți Federale din
Miami. Conform cotidianului britanic Daily Business, londonezii au
depus pe 8 noiembrie 2010 o petiție prin care cer tribunalului să
recunoască o decizie a instanțelor sportive, care îl obligă pe Mutu
să plătească 17 milioane de euro daune pentru cazul de dopaj din
2004. În speță, Chelsea solicita punerea unui sechestru pe
proprietățile lui Mutu.
Mai are două case de 4 milioane de dolari
În afară de apartamentul pe care l-a vândut acum, Mutu mai deține
în Florida încă două proprietăți, pentru care a plătit 4 milioane
de dolari.
-O vilă cu patru dormitoare (508 metri pătrați) în Alhambra Circle,
construită în 2006 și cumpărată de Adi și Consuelo Mutu în 2008,
pentru 2,6 milioane de dolari.
-O casă cu trei dormitoare (teren de 1.254 mp, dintre care 434 mp
construiți) în Coral Gables, ridicată în 1951 și achiziționată în
2007 cu 1,4 milioane de dolari.
Băiatul lui „Vova” Cohn, „androginul
perfect”
Vladimir Cohn, fostul acționar al echipei de fotbal Dinamo, are un
fiu născut la New York (SUA) care prezintă moda îmbrăcat în haine
de damă! Libertatea a descoperit că Martin Cohn (20 de ani, foto)
face furori pe catwalk, acolo unde cu greu i se poate ghici sexul.
„Androginul perfect” l-a catogat New York Magazine pe tânărul Cohn,
care are însă o prietenă și spune că îmbracă haine de damă numai
pentru bani. Martin este, de asemenea, actor și mai știe doar
două-trei cuvinte în română.