Adrian Mutu poate pleca de la Fiorentina dacă va primi un salariu mai mare de la o altă echipă. „Deocamdată este juÂcăÂtorul Fiorentinei, dar îi căutăm un contract mai bun”, a spus Ioan Becali.
Suspendat pentru consum de sibutramină și cu o datorie de 17 milioane de euro către Chelsea, Adrian Mutu încearcă să se transfere la o echipă care poate să-i ofere un salariu mai bun decât Fiorentina. Cel puțin așa a spus ieri impresarul internaționalului român, Ioan Becali, conform site-ului calciomercatoweb.it.
Ieri nu s-a antrenat
„Briliantul” și agentul său s-au întâlnit ieri la Florența, Mutu fiind învoit de Mihajlovic de la ambele antrenamente ale Fiorentinei.
Deși cu câteva zile în urmă Mihajlovic l-a lăudat pe român („Sper ca Mutu să rămână pentru că echipa are nevoie de astfel de jucători”), iar cei doi s-au înțeles de minune la primele sesiuni de pregătire ale echipei, se pare că Mutu nu va rămâne la clubul italian din cauza salariului.
Fiorentina vrea să-i reducă cu 50% salariul „Briliantului” din cauza suspendării, în timp ce Mutu caută să obțină un salariu mai mare care să-i permită să-și plătească datoria către Chelsea.
2,2 milioane de euro este salariul lui Adrian Mutu la Fiorentina
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER