PAOK Salonic are un sezon excelent, fiind pe locul doi în campionatul Greciei și având un parcurs european fabulos. A învins joi pe Aberdeen, în deplasare, întorcând scorul în ultimele 20 de minute, de la 0-2 la 3-2 și bifând astfel a noua partidă consecutivă în Europa fără înfrângere.
PAOK e aproape calificată în primăvara Conference League, iar Răzvan Lucescu a devenit cel mai important antrenor din istoria clubului.
De trei luni, Lucescu jr. îl are în echipa sa și pe Nicolae Constantin, fostul antrenor principal de la Petrolul, omul care a promovat echipa ploieșteană în Superliga României după șase ani.
Un pas înapoi de la principal la secund?
Deloc. Unul mare înainte în contextul actual. Am primit șansa de a fi alături de unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-a avut România vreodată și nu am decât de câștigat din experiența aceasta. Din toate punctele de vedere.
Care e diferența dintre ce făceai la Petrolul și ce faci aici?
Acolo trebuia să fac multe lucruri aproape de unul singur, iar aici sunt parte dintr-un sistem solid, bine pus la punct, în care am o sarcină principală clară și altele secundare. Stafful lui Răzvan numără trei secunzi, un antrenor cu portarii, doi preparatori fizici, plus alți doi care ajută și ei, doi video-analiști, doi băieți care urmăresc adversarii, o nutriționistă, doi medici, trei-patru fizioterapeuți. Suntem o echipă mare și bine pusă la punct. Nivelul de organizare e maxim aici.
A fost schimbare mare pentru tine?
Sincer, da. În timp, am realizat că singura asemănare între ceea ce este aici și ce este în țară, nu doar la Petrolul, ci și la alte echipe de nivel mediu, e că fotbalul se joacă tot 11 la 11. În rest, adevăratul profesionism este altul, nu cel pe care credeam inclusiv eu că-l practicam acasă. Suntem la mare distanță de ceea ce trebuie făcut, dar nu e neapărat vina noastră a antrenorilor.
„N-am ascuns niciodată că am încercat să-mi croiesc cariera de antrenor având modelele Răzvan Lucescu și Daniel Isăilă, alături de care am lucrat în mai multe rânduri. Chiar sunt mândru de asta. Nu cred că au avut mulți șansa asta”
În ce sens?
În primul rând nu există condiții. Un antrenor poate fi judecat obiectiv în momentul în care are la dispoziție trei condiții esențiale: bază de antrenament, salarii la zi și un lot echilibrat. Orice abatere de la aceste trei lucruri înseamnă un compromis care la un moment dat se va întoarce împotriva ta. Dar pe care aproape toți antrenorii din România, inclusiv eu, l-am făcut, mai cu sufletul, mai că nu am avut soluții. Și pentru care toți plătim la un moment dat.
Pari destul de supărat pe fotbalul românesc.
Nu, deloc chiar. Dar spun ce gândesc și așa cum mie mi s-au deschis ochii acum, așa poate îi ajut și eu pe alții să știe cum stau lucrurile cu adevărat într-un fotbal normal. În România, antrenorii se confruntă cu o grămadă de probleme care nu țin de ceea ce trebuie ei să facă. Aici jucătorul are totul la dispoziție și nu trebuie decât să se concentreze la fotbal. Dacă nu o face se autoexclude. Asta e marea diferență.
Oferta lui Răzvan Lucescu de a lucra din nou cu el te-a surprins?
În primul rând m-a onorat. Pentru mine să stau din nou lângă Răzvan Lucescu este cea mai importantă școală pe care pot să fac. Și nu doar că nu o plătesc, dar iau și bani pentru asta. Ce regret aș putea avea în condițiile acestea? Sper să îmi fac treaba cât mai bine si să rămân lângă el cât mai mult.
Să înțeleg că ai abandonat ideea de a fi antrenor principal?
Nu știi ce îți oferă viața, dar scopul meu principal în acest moment este cel pe care l-am spus. Eu oricum n-am fost niciodată un tip orgolios, am făcut și muncă de jos, am fost și principal și secund, nu mi-a căzut rangul în nicio postură și cred că am lăsat măcar loc de bună ziua oriunde am fost.
„Principala condiție a lucrului bine făcut este să elimini conceptual și fizic ideea asta: lasă că merge și așa! Într-un mediu performant, nu, nu merge și așa! Lucrurile trebuie făcute ca la carte, dacă vrei să ai rezultate”
Dincolo de aspectul profesional, ce te-a impresionat cel mai mult la PAOK?
Fanii. E ceva de neînchipuit. La meciul cu Eintracht, din Conference League, înaintea meciului, autocarul abia înainta spre stadion, din cauza oamenilor care umpluseră strada. Eram la geam și când am trecut pe lângă o benzinărie, un băiat care alimenta a lăsat pompa în rezervorul mașinii și a fugit spre noi. Ți se face pielea găină, îți dai seama ce simt jucătorii în astfel de momente. Iar aici sunt fotbaliști care au fost la Milan, Benfica, Porto, Dinamo Kiev, Lazio. E ceva spectaculos și super-motivant. PAOK e unul dintre cluburile recunoscute în întreaga lume pentru fanatismul suporterii ei.
Spuneai că, în cadrul staffului tehnic, fiecare are o sarcină a lui. Care este a ta?
Organizarea fazelor fixe, defensiv și ofensiv. Asta e responsabilitatea mea principală, dar și eu ca și ceilalți colegi ne implicăm în tot ce ni se cere. Am avut emoții la început, dar am avut norocul că am intrat într-o echipă tehnică în care fiecare încearcă și să ajute. Așa e și normal, scopul principal e să câștigi. Dacă batem mi-e bine și mie, îi e bine și lui Răzvan, le e bine și jucătorilor, conducerii, fanilor, tuturor. De asta jucăm, să câștigăm. Eu nu sunt de acord cu ideea asta, că am jucat bine, dar am pierdut. Sigur, se întâmplă și astfel de cazuri, dar o mentalitate solidă se formează câștigând.
Meciurile Petrolului le urmărești?
În limita posibilităților da, dar mai mult văd rezumatele. Treaba mea e să urmăresc Grecia, echipele din Conference League, trebuie să fiu concentrat 100% aici și cred că reușesc asta. Petrolul a fost, este și va rămâne acolo mereu, în sufletul meu, deși, cine știe, s-ar putea să mă întorc acolo, într-o zi, ca adversar. Chiar și dacă se va întâmpla asta, voi respecta tot ce înseamnă Petrolul.
Cum ți se pare că se descurcă nașul tău, Florin Pîrvu, care a preluat echipa după tine?
Foarte bine, la ce știu eu că e acolo, Florin Pîrvu se descurcă foarte bine. E un antrenor care merită respectat mai mult, pentru că lucrează în condiții dificile atât financiar cât și ca infrastructură. Am spus-o și o repet, cea mai mare problemă a Petrolului e că nu are o bază de pregătire. Din păcate, nu văd că se sesizează cineva să rezolve problema asta o dată pentru totdeauna. La dat cu părerea însă se găsesc destui.
„Eu mi-am asumat tot ce am făcut la Petrolul. Și lucruri bune și mai puțin bune. Am promovat în condiții grele, am fost o mână de oameni și un nucleu de jucători inimoși care am reușit asta, după șase ani. Am plecat, pentru că am simțit că nu mai pot face față situației și n-am vrut să se scufund echipa doar ca să țin eu coada sus”
Te simți exonerat de presiune fiind antrenor secund acum?
E clar că presiunea principală e pe umerii lui Răzvan, dar presiunea am și eu și ceilați din staff. Să nu crezi că dacă ceva nu merge bine sunt mângâiat pe spate compătimitor. Și nici nu aș vrea asta. Prefer un șut în fund și un pas înainte. Răzvan Lucescu e un tip extrem de organizat. La el dacă un lucru trebuie să se întâmple la momentul x în locul y de pe teren, păi atunci și acolo trebuie să se întâmple. Nu la x plus zece secunde și la y plus un metru. Am presiune și aici, nu există profesionism real fără presiune.
Cum e nivelul fotbalului din Grecia comparativ cu cel de la noi?
Net superior. Fără nicio supărare Liga 1 e la ani distanță. Se joacă tare, echipele sunt arțăgoase, mulți jucători străini și buni. N-am ce comparație să fac cu România. Jucătorii nu duc grija salariilor, sunt destule diferențe majore.
Pentru voi la PAOK nu e greu să jucați din trei în trei zile?
E greu, dar e frumos. Avem deja 17 meciuri sezonul acesta, în trei luni, și am pierdut doar unul. Am jucat în Israel, Croația, Finlanda, Scoția de două ori, la Atena. Au fost deplasări solicitante, dar în condiții excelente. Nu-i ușor însă e motivant pentru toată lumea. Ce poți să-și dorești mai mult decât să ai meciuri cu adversari tari și tribunele pline? Să joci și să câștigi, de cele mai multe ori. E minunat chiar, simți o satisfacție imensă, înseamnă că îți faci treaba bine și în același timp ești mereu în priză.
Ai lucrat alături de Daniel Isăilă și la naționala Under 21 care ulterior a ajuns în semifinalele EURO 2019. Te așteptai să ajungă mai sus acei jucători?
Majoritatea cred că au ajuns, sunt acum la prima națională. Isăilă a construit atunci o echipă bună, noi l-am ajutat să o facă, iar apoi a preluat-o Rădoi. Echipa aceea n-a dezamăgit ulterior. Sunt mulți la prima echipă, Manea, Nedelcearu, Ianis Hagi, Cicăldău, Florinel Coman, Pușcaș. Unii poate au pierdut un tren, dar mai au timp să prindă altul, sunt încă tineri. Mie unul îmi plăcea foarte multe portarul Ionuț Radu, eram convins că va fi titularul naționalei pentru mulți ani, la fel și Pușcaș, era o forță la momentul acela. Din păcate, fotbalul din România e mult diferit de cel de afară și problemele apar când ei ies din țară. Deoarece, cum am zis, în străinătate, nu e valabilă vorba: lasă că merge și așa!
Ne calificăm la EURO 2024?
Sigur ne calificăm, dar asta nu va schimba mai nimic în fotbalul românesc. Va fi o calificare a echipei naționale de care avem nevoie, dar eu nu cred că se va schimba ceva semnificativ în bine la baza fotbalului nostru.
Regula Under 21 e benefică fotbalului nostru?
Pentru antrenori e o regulă care adesea te încurcă, deoarece sunt puține echipe care să aibă soluții multiple de același nivel. În România nu există echipa a doua a clubului, există Liga de tineret, dar distanța valorică e mare. Pentru fotbaliști e bine că există această regulă, deși unii dintre ei nu profită de ea și după ce ies din acest segment de vârstă se pierd și nu pierd doar ei, pierzi și tu, ca antrenor, că ai jucat un an-doi cu el titular pe un post și apoi nu te-ai ales cu mare lucru. Dar, să fim serioși, nu asta e problema fotbalului românesc, problema e la organizare, la condiții, la salarii, nu că ești nevoit să joci cu tineri.
De când ai plecat din țară ai avut vreo ofertă să revii ca principal?
Da, au primit niște telefoane, inclusiv de la FRF, dar dacă am pornit pe drumul acesta, pe el rămân.
Nae Constantin (49 ani) are peste 250 de meciuri în Liga 1, jucate la Petrolul, Rapid, Astra și FC Brașov, dar a evoluat și la Victoria Florești, Diogenis (Cipru) și Chimia Brazi, de unde s-a retras la 37 de ani. CA antrenor a fost secundul lui Daniel Isăilă la Sportul Studențesc (2011-2012), ASA Tg. Mureș (2012-2013), naționala de tineret (2017-2018) și în Arabia Saudită, la Al Hazem (2017-2018).
A mai lucrat cu Răzvan Lucescu, tot ca secund, la Petrolul, în 2014. A fost apoi, antrenor principal la Filiași (L3), Comuna Recea (L2) și Petrolul (L2 și L1). Și-a dat demisia de la ploieșteni în luna martie, iar în iulie a început munca la PAOK Salonic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER