„Nebunie!” Florin Andone, declarație de dragoste pentru fani după ce a marcat și Brighton s-a calificat mai departe în Cupa Angliei

Florin Andone și-a pus și el semnătura pe victoria echipei sale Brighton & Hove Albion în fața celor de la AFC Bournemouth în meciul din Cupa Angliei. S-a încheiat 3-1 pentru formația românului, iar atacantul tricolor a marcat ultimul gol al întâlnirii..

La finalul partidei, Florin Andone a oferit câteva declarații pe site-ul oficial al celor de la Brighton.

Simt că am o legătură cu fanii și cred că ei mă iubesc. Asta e ceea ce simt și vreau să le mulțumesc pentru sprijin și pentru încurajări. Victoria este bună pentru noi și a fost importantă, pentru că mulți dintre jucătorii din lot au putut evolua. Am jucat bine și am meritat victoria, iar sentimentul pe care l-am avut, atunci când am marcat, a fost de nebunie! Se întâmplă uneori să te lași pradă momentului după ce marchezi și asta s-a întâmplat și cu mine.

Suntem în formă în campionat, am câștigat și acum și aș vrea să continuăm în aceeași manieră. Pentru mine totul înseamnă muncă. Muncesc în fiecare zi din greu pentru a mă impune într-un lot foarte competitiv. Nu contează cine joacă și cine nu pentru că echipa este foarte competitivă.

Urmează câteva meciuri tari pentru noi, dar vom vedea ce se va întâmpla. Avem o serie de meciuri fără înfrângere și e important pentru încrederea în noi. Știm că Liverpool, următoarea adversară, este una dintre cele mai bune echipe din lume în momentul de față, însă vom juca acasă, în fața fanilor noștri și vom da totul pentru a câștiga„, a spus Andone.

Atacantul de 25 de ani a înscris în minutul 64 al meciului Bournemouth – Brighton 1-3, iar suporterii au făcut spectacol în tribune după golul românului și au scandat: „Oh, Florin Andone”.

Andone a ajuns în Premier League, la Brighton, după ce a fost cumpărat în vară, de la Deportivo la Cruna, pe șase milioane de euro. Până acum a înscris de două ori în 11 partide jucate.

Publicat: 06 01. 2019, 13:49
Actualizat: 06 01. 2019, 13:50