Din Olanda vin vești bune. Sau proaste, depinde de jumătatea paharului pe care o privim. Neșu își simte anumite părți ale corpului, dar pare obosit de lupta infernală pe care o duce de trei luni. E motivul pentru care Ogăraru spune că nu l-a mai simțit atât de puternic, din punct de vedere psihic, pe bunul său prieten, și a cerut fanilor să-l încurajeze și mai mult pe Neșu.
George Ogăraru, fostul fundaș dreapta al Stelei, e printre puținii care pot ține legătura cu bunul său prieten Neșu, în urma embargoului mediatic, poate normal, impus de familie. La trei luni de la groaznicul accident prin care a trecut, „Bichonul” își continuă recuperarea într-un centru din Utrecht. Luni, Ogăraru a vorbit cu el, apoi a transmis tuturor celor interesați detalii despre starea de sănătate a lui Neșu. Mesajul, care a fost scris pe pagina personală de facebook, prezintă progresele „Bichonului” și se încheie cu un apel lansat fanilor: „Are nevoie de susținere la fel ca la început”. N-a fost în van. În câteva ore, sute de fani au asaltat paginile de facebook dedicate lui Neșu și l-au încurajat pe fundașul lui Utrecht. Pompiliu Popescu: „Vor mai fi progrese” Deși e pozitiv, în ansamblu, mesajul lui Ogăraru dezvăluie și o frustrare. Vorbește despre un „prag” de trei luni (recent împlinit), în urma căruia ar fi trebuit să apară mai multe progrese. Și care, deocamdată, se încăpățânează să o facă. În schimb, Pompiliu Popescu, medicul echipei naționale, vine cu veștile bune. Infirmă existența acestui „prag” și-i dă speranțe în continuare lui Neșu. Și fanilor săi. „Vor mai fi progrese. Chiar dacă sunt încete. Ele vor mai veni pe parcurs. Nu există niciun prag. Se pot întâmpla multe lucruri bune”, ne-a spus Pompiliu Popescu.
Mesajul postat de Ogăraru pe Facebook:
Salutare tuturor, Am vorbit ieri (n.r. – miercuri) cu Mihăiță și iată care sunt noutățile: ª mâna dreaptă o simte mai puternică, dar încă nu își poate folosi degetele normal ª mușchii abdomenului încep ușor-ușor, să reacționeze la comenzi ª mușchii membrelor din partea stângă a corpului prezintă deseori contracții involuntare (ceea ce poate fi un semn bun, dar în aceeași măsură poate fi doar o reacție normală în urma unui astfel de accident și nimic mai mult…) ª psihic, nu l-am simțit la fel de tare ca până acum, ceea ce mă cam îngrijorează. Are nevoie de susținere acum, la fel de mult ca la început, pentru că ieri s-a atins un prag de trei luni, foarte important, în urma căruia ar trebui ca noii mușchi și nervi ai corpului să își reia funcțiile normale de dinainte de accident. Așadar, nu ne rămâne decât să ne rugăm în continuare pentru sănătatea lui și, dacă aveți dragoste, să îi mai trimiteți câte un mesaj de susținere!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER