Încă un român promite să ajungă idol în Italia. Adrian Stoian, mijlocaș împrumutat la Bari de la AS Roma, este lăudat de cei de la tuttobari.com. În vârstă de 20 de ani, mijlocașul format de Școala „Gică Popescu” a reușit să-i impresioneze pe italieni cu abilitățile sale.
Stoian a fost titular în deplasarea de la Nocerina, scor 1-1, însă a fost schimbat în minutul 67, decizia antrenorului fiind aspru contestată, mai ales că Adrian reușise un nou joc bun.
„Încă o dată, el a fost cel care a strălucit. El, Adrian Stoian, „il furia”, armăsarul Estului, cât a avut benzină a „rupt” banda lui Bari cu viteza sa supersonică, dar a obosit treptat și, în cele din urmă, a fost schimbat. O decizie bună? Nu, pentru că românul, chiar și mort, este capabil să schimbe soarta meciului prin jocul său. În plus, în momentul schimbării, „împăratul Adrian” nu era chiar atât de obosit”, notează sursa citată.
Adrian Stoian a jucat în 15 partide pentru Bari în acest sezon, fiind titluar în nouă dintre ele, reușind să marcheze de patru ori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER