Nicio reședință nu este pe numele lui Mutu!** Vineri are loc întâlnirea decisivă între avocații românului și Chelsea

Reprezentații clubului Chelsea Londra și cei ai atacantului
Adrian Mutu se vor întâlni, vineri, la Londra, pentru a găsi o
soluție ca jucătorul român să plătească despăgubirea de 17 milioane
de euro, informează Gazzetta dello Sport.

Sursa citată scrie că oficialii clubului englez au cerut unui
tribunal din Statele Unite ale Americii să stabilească valoarea
imobilelor pe care românul le posedă la Miami. „Valoarea caselor
lui Mutu din SUA este de șase milioane de euro, dar problema este
că nicio reședință nu este pe numele lui Mutu”, a scris Gazzetta
dello Sport.

Tribunalul federal elvețian a respins ca nefondat recursul
fotbalistului Adrian Mutu formulat la sentința Tribunalului de
Arbitraj Sportiv (TAS), prin care românul era obligat la plata unei
daune în valoare de 17 milioane de euro către clubul Chelsea
Londra. TAS anunțase, la 31 iulie 2009, că a respins memoriul
formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea
Disputelor (DRC) din cadrul FIFA, care a hotărât, la 7 mai 2008, că
jucătorul trebuie să plătească clubului Chelsea despăgubiri în
valoare de 17 milioane de euro.

Sursa: Mediafax

Publicat: 07 12. 2010, 12:21
Actualizat: 07 12. 2010, 12:22