Nico, idol** în Principat!

Daniel Niculae e noul star din Principatul Monaco. Atacantul
român a mai înscris un gol, miercuri seara, reușită prin care
echipa sa a trecut de Lens, în „16”-imile Cupei Ligii
Franței.

AS Monaco este neînvinsă în actualul sezon, iar Daniel Niculae e
principalul om de gol al monegascilor. După trei goluri marcate în
primele cinci etape din Ligue 1, românul și-a dovedit eficacitatea
și miercuri, în „16”-imile Cupei Ligii Franței, în fața lui Lens.
Antrenorul Guy Lacombe a odihnit mai mulți titulari, însă Niculae a
jucat pentru că lipsise în ultimul meci de campionat, din cauza
unei accidentări. În minutul 83 al partidei, el a înscris, din
penalty, golul care a calificat-o pe Monaco în optimi. „Mulțumesc
Ruffier și Niculae!”, a titrat ieri site-ul prestigioasei reviste
France Football, care a considerat că portarul și atacantul lui
Monaco au fost decisivi în obținerea victoriei.

„Sunt foarte fericit. Aș mai sta cinci ani aici. Nu cred că e vreun
campionat care să mi se potrivească mai bine”,
a spus
Niculae, cel care e desemnat la Monaco să execute penalty-urile și
loviturile libere.

Lăudat de
antrenorul Lacombe

Niculae traversează o perioadă excelentă în Principat, după ce, în
ultimele două sezoane petrecute la Auxerre, el nu a reușit decât
patru goluri în 65 de meciuri! Cel mai bun sezon în Franța al
internaționalului român a fost 2007-2008, când a marcat de 11 ori
în 35 de partide. În numai trei luni de când e jucătorul lui
Monaco, Niculae a reușit să devină unul dintre cei mai iubiți
jucători pe „Louis II”, iar antrenorul Guy Lacombe se felicită că a
insistat pentru transferul lui. „Mi-l doream foarte mult la echipă.
Este un fotbalist extraordinar, care poate să joace pe mai multe
posturi în ofensivă. Este și om de gol, dar și de creație. Își
ajută mult coechipierii”, a spus tehnicianul.
Următorul meci al lui Monaco va avea loc mâine, la Lorient, în
etapa a șaptea din Ligue 1, pe teren sintetic, motiv de îngrijorare
pentru Niculae: „Am ceva emoții, pentru că pe o astfel de suprafață
de joc te poți accidenta foarte ușor”.

22 de goluri a
marcat Niculae în Ligue 1, cu 10 mai puține decât a reușit, în
șapte sezoane, în prima ligă din România

Publicat: 24 09. 2010, 08:53
Actualizat: 24 09. 2010, 08:59