Nicolae Stanciu, într-o situație dificilă la Slavia! Antrenorul are informații sigure
Nicolae Stanciu (26 de ani) va avea parte de o primire ostilă de către fanii fostei sale echipe, Sparta Praga. În meciul de duminică dintre Sparta și Slavia, românul va fi contestat de suporteri, după a declarat actualul antrenor ar rivalei din Praga.
Vaclav Jilek a spus la conferința de presă că are informații sigure de ce se va întâmpla în timpul partidei. Fanii nu trec peste o astfel de trădare și vor avea „grijă” de Stanciu. „Am niște informații în legătură cu atitudinea fanilor față de Nicolae Stanciu. Unele lucruri nu se uită și nu se iartă. Cu siguranta va avea parte de un tratament special„, a spus tehnicianul celor de la Sparta Praga. Duelul echipelor din capitala Cehiei este programat duminică, de la ora României 19:00.
Nicolae Stanciu a fost prezentat oficial de Slavia Praga în această vară. Internaționalul român a semnat un contract valabil pe cinci ani cu rivala Spartei. Pentru aceasta din urmă a adunat 34 de jocuri, reușind să marcheze zece goluri și să paseze decisiv în tot atâtea rânduri. Conform site-ului Transfermarkt, Nicolae Stanciu are o cotă de piață de 3.5 milioane de euro.
- Nicolae Stanciu a început fotbalul la Unirea Alba Iulia, iar de-a lungul carierei a mai evoluat pentru FC Vaslui, FCSB, Anderlecht și Sparta Praga
Slavia Praga este campioana en-titre a Cehiei. Cel mai valoros jucător din lotul pregătit de Jindrich Trpisovsky este mijlocașul defensiv Tomas Soucek, căruia site-ul Transfermarkt îi oferă o cotă de 7 milioane de euro. La Slavia este legitimat și fundașul Michael Ngadeu Ngadjui, care în trecut a evoluat pentru FC Botoșani. Stanciu va fi al cincilea cel mai valoros jucător din lotul Slaviei, după Tomas Soucek, Ngadeu Ngadjui, Simon Deli și Alex Kral.