Nicolae Stanciu speră ca transferul său în China să nu îi afecteze selecțiile la echipa națională și anunță că este dispus să facă eforturi mari pentru a continua în tricoul României. Mijlocașul de 28 de ani a semnat Wuhan Three Towns un contract de trei ani, iar Slavia Praga va încasa 4 milioane de euro de pe urma mutării.
Internaționalul român a fost atras de formația chineză cu un salariu de aproximativ 3 milioane de euro anual, la care se adaugă bonusuri de performanță. Edi Iordănescu, noul selecționer, a afirmat și el că porțile echipei naționale nu vor fi închise pentru Nicolae Stanciu, în ciuda problemelor ce țin de fusul orar și distanța foarte mare peste care jucătorul va trebui să le înfrunte.
Antrenorul a afirmat că cel mai probabil Stanciu va absenta la meciurile de pregătire ale tricolorilor, din luna martie, cu Grecia și Israel, pentru a se acomoda cu stilul de viață din China, însă ulterior totul va depinde de dorința acestuia de a se adapta noilor condiții.
„Este o nouă provocare în viața mea. Am așteptat un transfer, pentru că am muncit enorm în acești ani. Consider că fotbalul trebuie tratat cu mare respect și seriozitate ca să poți să faci performanță! Asta am făcut eu și voi face toată viața. Și, în China, voi munci enorm ca numele meu și al țării mele să fie acolo sus. unde merităm!”, a declarat Nicolae Stanciu, după oficializarea mutării, potrivit Digisport.ro.
Programul echipei naționale în 2022:
25 martie 2022: România – Grecia (oră nestabilită)
29 martie 2022: Israel – România (oră nestabilită)
4 iunie 2022: Muntenegru – România (ora 21:45)
7 iunie 2022: Bosnia-Herţegovina – România (ora 21:45)
11 iunie 2022: România – Finlanda (ora 21:45)
14 iunie 2022: România – Muntenegru (ora 21:45)
23 septembrie 2022: Finlanda – România (ora 21:45)
26 septembrie 2022: România – Bosnia-Herţegovina (ora 21:45)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER