Nicoliță refuză să fie umilit de tatăl cerșetor:** „Are un tupeu fantastic, vrea bani ca să-i dea pe curve!” Fostul stelist își acuză părintele de șantaj

Bănel Nicoliță traversează poate cea mai grea perioadă de când joacă în Franța. Ajuns rezervă la St. Etienne, mijlocașul se vede implicat, fără vină, într-un scandal de familie. Fostul stelist este acuzat de neglijență de către tatăl său, care l-a amenințat că are de gând chiar să intre în greva foamei și să plece în Franța pentru a cerși și a atrage atenția asupra sa. Bănel îl contrează pe părintele său și spune că toate plângerile sale sunt nejustificate.

„Mi se rupe sufletul că văd că omul ăsta e în stare să facă orice pentru niște bani. Mi se pare incredibil ce încearcă să facă, mai ales că până în august i-am trimis luni la rând diferite sume de bani.

Nu l-am lăsat să moară de foame, dar pentru ce a făcut acum, îi transmit că nu va mai vedea nici un ban de la mine. El și-a părăsit familia, de 15 ani n-a adus o pâine în casă! Are un tupeu fantastic! Auzi, să-i iau eu casă! Păi cum să-i iau casă, să stea el cu toate curvele din București și mama mea să stea singură la Făurei?

Este și mincinos dacă spune că nu i-am dat bani, când eu în fiecare lună îi trimiteam și lui bani, și trimiteam și acasă! Am acte care dovedesc asta! Numai în ultimul an am trimis acasă peste 30.000 de euro. Tata nu are nici o treabă cu viața mea, a mamei sau a fraților mei! Eu am grijă de toți cei de acasă, ceea ce ar fi trebuit să facă el, pentru că un cap al familiei asta face!

Crede că mă face de râs, dar nu este așa! Nu mi-a fost niciodată rușine cu familia mea și cu faptul că am fost sărac și n-am avut posibilități. Satisfacția mea este mare că am ajuns prin forțele proprii să am o viață decentă și mă bucur că îmi pot ajuta familia. Mă întreb și eu, dacă, Doamne ferește, mă accidentez și nu mai pot să joc fotbal, ce vor face frații mei?

Vreau să-mi fac planuri, să-mi întemeiez o familie, să-mi văd și de viața mea, așa că nu mai vreau să știu nimic de acest individ! M-am săturat să fiu șantajat de el”, a spus Nicoliță în Click!

Publicat: 19 09. 2012, 18:26
Actualizat: 19 09. 2012, 18:33