Nicoliță trage cu dinții să stea în Franța!** Nici măcar neconvocarea la echipa națională nu-l descurajează: „Vreau să rămân la St-Etienne”
Mijlocașul Bănel Nicoliță a declarat, luni, că, în ciuda zvonurilor care îl dau plecat de la Saint-Etienne, el dorește să se lupte pentru a rămâne la actuala sa echipă, cu care vrea să joace în cupele europene, informează publicația Le Progres.
„Am citit asta, dar eu vreau să mă lupt și să joc cu Saint-Etienne în Europa”, a afirmat Nicoliță pentru Le Progres, sursa citată precizând că impresarul românului îi caută echipă.
Saint-Etienne a debutat în noul sezon cu o înfrângere pe teren propriu, scor 1-2 cu Lille, meci în care Nicoliță a rămas pe banca de rezerve. În campionatul trecut, românul a jucat 19 meciuri la formația franceză, marcând 3 goluri.
Faptul că nu mai este folosit de antrenorul Christophe Galtier l-a făcut pe Nicoliță să piardă convocarea la echipa națională pentru meciul amical cu Slovenia, programat miercuri, de la 21.45, la Ljubljana.
„Nicoliță nu a jucat în ultimul timp. Am înțeles că se discută plecarea lui de la club, dar e foarte important să joace”, a explicat Victor Pițurcă renunțarea la Nicoliță.
Sursa: Mediafax