Nițu:** „Am refuzat un blat cu Galata!”

După ce ProSport v-a oferit în exclusivitate dezvăluirea făcută
de un fost tehnician al lui Bursaspor, care îl acuza pe Gheorghe
Nițu (foto) că a vândut returul unei finale din Cupa Turciei,
actualul antrenor secund de la Dinamo a venit cu propria
versiune.
Cele spuse de Nițu par mai credibile și ziariștilor din Istanbul.
„În cei doi ani petrecuți la Bursa, am fost ales cel mai bun
portar. Când am fost contactat de cineva de la Galatasaray pentru a
trânti un meci, am refuzat. În acea finală din 1992, presiunea era
uriașă, pentru că federația o dorea pe Trabzon în Europa”, a
explicat Nițu.
„A fost într-adevăr un meci ciudat (n.r. – 5-1 pentru Trabzonspor,
după 0-3 în tur), pentru că în primul minut un fundaș a făcut din
senin penalty, iar imediat după pauză un altul și-a marcat autogol.
Iar la 4-1, în minutul 93, cei doi au greșit din nou și am primit
golul cinci. Eu sunt vinovat doar la golul patru, când am scăpat
mingea”, a mai declarat actualul tehnician.

El și
Rednic au asistat la o crimă!!

Nițu și-a adus aminte și de haosul acelor vremuri: „Abia venise și
Rednic la echipă și am văzut amândoi, în plină zi, la un semafor,
cum un individ i-a tras altuia două gloanțe în cap și a fugit.
Numai un nebun ar fi riscat să-și pună viața în pericol, pentru că
suporterii erau fanatici”.

Publicat: 12 02. 2010, 10:18
Actualizat: 12 02. 2010, 10:20