Noi detalii despre transferul lui Ianis Hagi: „Clubul ar încasa o sumă decentă pentru el!”
În ultima perioadă a început să se discute tot mai mult despre un eventual transfer al lui Ianis Hagi de la Rangers în această vară, iar acum un fost fotbalist important al clubului de pe Ibrox Park și-a spus părerea despre acest subiect.
Un fost fotbalist important de la Rangers crede că plecarea lui Ianis Hagi nu ar reprezenta o mare problemă: „Clubul ar încasa o sumă decentă pentru el”
Este vorba despre Barry Ferguson, fost mijlocaș defensiv la echipa din Glasgow în perioadele iulie 1996 – august 2003 și ianuarie 2005 – iulie 2009. De asemenea, este vorba despre un fost fotbalist care a fost crescut de clubul de pe Ibrox Park.
În cursul zilei de vineri, 12 mai, cu o zi înainte de marele meci dintre Rangers și Celtic, câștigat de protestanți cu scorul de 3-0, în care Ianis Hagi a fost introdus pe teren în ultimele 20 de minute, Barry Ferguson a făcut o analiză a lotului pe care îl are în prezent la dispoziție antrenorul Michael Beale la Rangers și a explicat cum ar vedea el campania de transferuri din această vară, din perspectiva clubului de pe Ibrox Park.
Fostul internațional scoțian, cu 46 de selecții și 3 goluri pentru naționala acestei țări, a apreciat în linii mari că la Rangers ar trebui să se producă un soi de reconstrucție în această vară și a subliniat că nu ar fi o mare problemă dacă unele nume importante ar părăsă Ibrox Park la finalul acestui sezon, întrucât consideră că există resurse pentru înlocuirea lor.
Oficialii lui Rangers, sfătuiți să reconstruiască lotul în această vară
După ce și-a prezentat punctul de vedere privitor la mai mulți jucători importanți ai echipei antrenate de Michael Beale, cum ar fi Alfredo Morelos, Ryan Kent, care nu și-au prelungit contractele și vor pleca la finalul acestui sezon, dar și despre Ryan Jack, Scott Arfield, Ben Davies sau Antonio Colak, fostul căpitan al lui Rangers a ajuns la Ianis Hagi și a lăsat de înțeles că nu ar fi o mare problemă dacă acesta ar pleca de asemenea în această vară, întrucât clubul din Glasgow ar putea încasa o sumă bună în schimbul său.
Ianis Hagi a semnat un contract pe termen lung, dar dacă ar fi ca el să plece în vară, clubul ar încasa o sumă decentă pentru el”, a fost opinia exprimată de Barry Ferguson în Daily Record, publicație alături de care colaborează de ceva timp.
În contextul interesului celor de la Galatasaray pentru Ianis Hagi, în Scoția a început să se speculeze că oficialii lui Rangers ar fi tentați să îl cedeze pe internaționalul român de 24 de ani, întrucât ei ar fi sceptici cu privire la posibilitatea ca acesta să revină în scurt timp la forma arătată înainte de acea accidentare gravă suferită la genunchi în ianuarie 2022.
Iar, în cazul în care vor primi o ofertă avantajoasă în schimbul mijlocașului ofensiv, ei ar lua serios în calcul varianta să renunțe la serviciile lui Ianis Hagi. Practic, acesta a fost și sfatul pe care l-au primit din partea lui Barry Ferguson.