Noroc uriaș pentru un internațional român! A retrogradat pe teren, dar rămâne în prima ligă după falimentul unei rivale

Amkar Perm, ocupanta locului 13 în prima ligă a Rusiei în sezonul recent încheiat, tocmai a declarat faliment și s-a desființat. Potrivit presei ruse, Amkar nu a primit licență pentru sezonul următor din cauza problemelor financiare serioase. În aceste condiții, cei care se ocupă de club au decis intrarea în faliment și desființarea echipei. Vestea proastă pentru Amkar este veste bună pentru Anji, echipa la care joacă și internaționalul român Paul Anton. Retrogradată după ce a pierdut „dubla” de baraj cu Enisey Krasnoyarsk, Anji a fost înștiințată că sezonul următor va juca tot în prima ligă.

Amkar a intrat în faliment în ciuda faptului că în ultima perioadă au existat mai multe încercări de salvare a clubului. Potrivit informațiilor din presa rusă de sport, investitori din Nijni Novgorod și Kaliningrad au făcut oferte de cumpărare a clubului de 150 de milioane de ruble (circa 2 milioane euro), însă conducătorul lui Amkar a cerut 180 de milioane (circa 2,5 milioane euro), plus garanția plătirii datoriilor clubului în sumă de alte 200 de milioane de ruble (circa 2,7 milioane euro). 

Transferat în primele luni ale anului de la Dinamo la Anji, Paul Anton a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lotul rușilor. A fost titular și integralist în nouă partide din campionat, dar și în cele două meciuri de baraj. Anton a marcat două goluri și a dat o pasă decisivă pentru Anji.

Publicat: 18 06. 2018, 15:04
Actualizat: 18 06. 2018, 15:08