Nu a convins la Trabzonspor. Viitorul lui Bourceanu se va stabili în vară
- Aventura lui Bourceanu la Trabzonspor s-ar putea încheia mai repede decât ar fi anticipat oricine.
- Fostul stelist a semnat în această iarnă un contract pe trei ani si jumătate cu Trabzon și, conform unui comunicat al clubului turc, are un salariu garantat de 350.000 de euro până la finalul acestui sezon, de câte 725.000 de euro pentru campionatele 2014/2015 și 2015/2016 și de 750.000 de euro pentru 2016/2017
Transferat de la Steaua la Trabzonspor în această iarnă, Alex Bourceanu nu a convins în cele aproape patru luni petrecute în Turcia. Mijlocașul a fost folosit în 10 partide, dintre care 7 în campionat.
Presa de pe Bosfor anunță azi că viitorul românului la echipa de pe locul 4 este incert. Hami Mandirali, directorul tehnic al lui Trabzonspor, a anunțat planurile echipei pentru sezonul următor. Bașkanii i-au trecut deja pe lista neagră pe Zokora, Malouda și Colman, iar Bamba și Janko au fost anunțați că își pot face și ei bagajele. Celor enumerați urmează a li se rezilia contractele. În privința lui Bourceanu, turcii de la www.61saat.com notează că momentan se așteaptă finalul sezonului, iar în cazul unei oferte pentru jucător sunt gata să îl vândă. Același lucru urmează a se întâmpla și cu Henrique.
4 este locul ocupat de Trabzonspor în prima ligă din Turcia, echipa lui Bourceanu având 43 de puncte după 29 de etape
1.3 milioane de euro a plătit Trabzonspor pentru transferul lui Bourceanu de la Steaua