„Nu a fost niciun incident! Sunt interese să se bage strâmbe înaintea meciului cu Real Madrid”
Cosmin Contra infirmă că ar fi avut un conflict fizic cu antrenorul său de la Getafe. Internaționalul român spune că a schimbat niște replici mai dure cu tehnicianul spaniolilor în care i-a reproșat că îl schimbă. "Guriță" crede că aceste discuții sunt create pentru a crea dificultăți echipei sale înainte partidei cu Real Madrid.
"Nu a fost niciun incident. E adevărat că am avut un schimb mai dur de replici când a hotărât să mă înlocuiască, însă doar i-am reproșat schimbarea, pentru că nu greșisem cu nimic. El chiar a dezmințit incidentul azi, într-o conferință de presă. Sunt doar interese să se bage strâmbe înaintea meciului nostru cu Real Madrid. Am o relație normală cu el, ca de la jucător la antrenor, dar nu sunt prieten cu el. Asta îmi mai lipsea mie, să mă bat cu antrenorii la final de carieră", a spus Contra, conform NewsIn, citat de sport.ro.