Florin Gardoș a jucat toate cele 90 de minute ale meciului pe care Southampton l-a pierdut la scor, 0-5 cu Arsenal, chiar pe teren propriu.
Folosit într-o linie de fund experimentală, din care au mai făcut parte Martina, Stephens și McQueen, românul nu a avut ce face în fața forței ofensive impresionante a echipei lui Wenger. Până la pauză, Southampton a primit trei goluri, două de la Welbeck și unul de la Walcott, dar puține au fost fazele în care Gardoș a greșit.
După pauză, Arsenal a mai înscris de două ori, prin același Walcott, iar românul are o parte de vină la reușita din minutul 69, la care a fost depășit foarte ușor și a rămas fără reacție la o centrare venită din apropierea liniei de fund.
UPDATE: Florin Gardoș face cuplu, în axul central al apărării, cu Jack Stephens în meciul pe care Southampton îl dispută împotriva celor de la Arsenal, în Cupa Angliei. Astfel, fundașul român revine în echipa antrenată de Claude Puel după o pauză de aproape doi ani.
Florin Gardoș nu s-a putut bucura pe deplin de transferul în Anglia, după ce a ajuns la Southampton, în condițiile în care s-a accidentat grav și a revenit abia după mai bine de un an de zile. Meciul din Cupa Angliei, dintre Southampton și Arsenal se joacă azi, de la 19:30.
Fundașul român a evoluat în ultimele luni pentru echipa U23, dar după transferul căpitanului de la echipa mare, Jose Fonte, Gardoș a fost chemat de urgență la prima echipă a „sfinților”, iar astăzi poate juca pentru prima oară după aproape doi ani de zile.
Dailyecho.co.uk anunță că antrenorul lui Southampton, Claude Puel, va roti echipa și se va baza, în confruntarea din Cupa Angliei, împotriva lui Arsenal, pe jucători care au strâns puține minute, iar printre cei nominalizați a fost și Florin Gardoș.
În centrul apărării, Claude Puel a rămas în doar trei fundași centrali (Florin Gardoș, Maya Yoshida și Jack Stephens), după ce Virgil Van Dijk s-a accidentat în ultimul meci din campionat, iar Jose Fonte s-a transferat la West Ham.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER