Nu mai pare glumă! Șefii Barcelonei au negociat cu Lazio pentru Ștefan Radu!** Îl vrea Guardiola în locul lui Puyol? Cât au cerut italienii

Dacă la început părea doar un zvon lansat de presa din Italia, acum transferul lui Radu Ștefan la FC Barcelona nu mai apare o utopie, susținut și de câteva argumente venite din tabăra catalanilor.

Catalanii și-au calculat de ceva vreme pașii, fiind conștienți că Puyol se poate retrage oricând. De altfel, căpitanul Barcelonei a recunoscut aseaară că se gândește serios să-și agațe ghetele în cui, din cauza accidentării care l-a chinuit în ultimul timp: „Au fost opt luni foarte dificile pentru mine, mi-am pierdut forța în picior. Mă gândesc să mă retrag”, a afirmat Puyol.

În aceste condiții, Pep Guardiola vrea să micșoreze riscul de a rămâne descoperit, iar Ștefan Radu pare o soluție foarte bună pentru defensiva catalanilor. În primul rând, pentru că poate juca pe două posturi, central și lateral stânga. Un alt argument este vârsta, la 24 de ani având potențial să crească în continuare.

Conform lalaziosiamonoi.it, reprezentații Barcelonei au purtat câteva discuții cu șefii lui Lazio, care le-au transmis că Ștefan Radu costă cel puțin 20 de milioane de euro.

Publicat: 06 10. 2011, 11:24
Actualizat: 06 10. 2011, 11:28