O notă mare pentru Valentin Mihăilă, după o prestație de poveste! Cum i-a impresionat pe italieni
Italienii sunt la picioarele lui Valentin Mihăilă după prestația de poveste cu Lecco, care ar putea asigura calificarea Parmei în Serie A.
Dennis Man și Valentin Mihăilă sunt vedetele celor de la Parma, formație care evoluează în divizia secundă italiană. Mihăilă a reușit să facă o partidă bună împotriva celor de la Lecco și a primit o notă mare la finalul meciului, după o prestație de poveste.
Valentin Mihăilă, lăudat de italieni după golul marcat! Ce notă a primit jucătorul român
Valentin Mihăilă a avut o prestație foarte bună cu Parma, în lipsa lui Dennis Man, care a suferit o accidentare minoră și nu a făcut parte din lot. Internaționalul român i-a impresionat pe italieni cu execuția din minutul 22, când a trimis un șut de la marginea careului, care nu i-a dat nicio șansă portarului celor de la Lecco.
La finalul meciului, Valentin Mihăilă a primit nota 7.5 din partea celor de la Parma Live. Jurnaliștii italieni au apreciat că românul a fost în prim plan la multe faze finalizate cu șuturi la poartă. De asemenea, a reușit combinații cu coechipierii, care au destabilizat apărarea adversă, iar acest lucru a avut efect și pe tabelă, Parma reușind să facă scor pe teren propriu cu Lecco, 4-0.
„Un gol, multe accelerări și multe faze finalizate cu șuturi la poartă. Mai întâi în partea dreaptă, mai apoi în flancul stâng. Astăzi, a găsit spațiu și s-a distrat cu dribbliguri și un-doi-uri. Înlocuit în timpul meciului, și-ar mai fi dorit să stea pe teren câteva minute”, notează italienii de la Parma Live.
Cu doar trei etape rămase până la finalul sezonului, Parma este lider în Serie B, cu un avans de cinci puncte față de ocupanta locului secund. Valentin Mihăilă a ajuns la cinci reușite în acest sezon, în timp ce golgheterul echipei este Dennis Man, cu 11 goluri și cinci pase decisive.
Dennis Man, out din lotul Parmei pentru meciul cu Lecco
Unul din oamenii de bază ai Parmei în acest sezon a fost exclus din lotul pentru meciul cu Lecco. La scurtă vreme de la anunțul formației italiene, ziarul de casă al Parmei a dezvăluit motivul pentru care internaționalul român nu a evoluat în acest weekend.
Se pare că Dennis Man a suferit o accidentare ușoară și antrenorul nu a vrut să riște. Jucătorul a ieșit mai devreme de la ultimul antrenament, acuzând o întindere musculară. Accidentarea nu este una gravă, așa că va fi apt pentru participarea la EURO 2024.