O nouă DRAMĂ‚ ar fi putut lovi fotbalul românesc!** Un fost internațional a fost nevoit să pună capăt carierei de fotbalist: „N-am vrut să ajung într-un scaun cu rotile”

Drama prin care trece Mihăiță Neșu, care nu și-a revenit după cumplita accidentare suferită în timpul unui antrenament, putea fi trăită de un alt fotbalist român.

Pentru a nu ajunge în situația de a se deplasa într-un scaun cu rotile, Mihai Tararache a decis să își încheie cariera de fotbalist. El a evoluat în campionatele României, Elveției și Germaniei.

Totul a mers bine până în 2009, când meniscul exterior al genunchiului stâng a cedat într-un meci jucat pentru MSV Duiburg în 2.Bundesliga.

„Am fost operat în septembrie 2009 și am revenit pe gazon în 2010, dar accidentarea a recidivat și lucrurile s-au agravat, deoarece cartilajul meniscului fusese distrus și mai mult”, a declarat Tararache pentru Libertatea.

„Riscul ca oasele genunchiului să înceapă să se frece între ele era uriaș, așa că în această vară am decis să mă retrag, pentru că n-am vrut să ajung într-un scaun cu rotile”,
a mai spus fostul internațional.

Fostul internațional spune că retragerea din activitate are și avantajele ei, putând să petreacă mai mult timp alături de familie.

„Sincer, îmi era dor de România și de București! Nu îmi pare rău că am terminat- o cu fotbalul, pentru că am făcut-o la 34 de ani, nu la douăzeci și ceva. Acum mă bucur că pot sta mult mai mult timp alături de familie”, a mai precizat Tararache.

Publicat: 20 11. 2011, 13:31
Actualizat: 20 11. 2011, 13:33