Cristian Săpunaru (35 de ani) ar putea continua în Turcia și în sezonul următor. Kayserispor, actuala formație a fundașului naționalei, îi oferă un nou contract. Fotbalistul va da răspunsul final după acțiunea echipei naționale, din preliminariile Campionatului European.
Cristian Săpunaru a ajuns la Kayserispor în iunie 2017, la puțin timp după ce Marius Șumudică era numit antrenor. Experiența căpătată la echipele puternice pe care și le-a trecut în palmares (FC Porto sau Real Zaragoza) și-a spus cuvântul. Fundașul s-a impus rapid ca unul dintre liderii echipei, iar conducerea îi propune acum un nou contract. Decizia o va lua după meciurile României cu Norvegia și Malta, din preliminariile EURO 2020.
Lotul convocat de Cosmin Contra:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 59/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)
Fundași: Romario Benzar (FCSB, 15/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 34/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 35/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 0/0), Alin Toșca (PAOK, 15/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 9/0)
Mijlocași: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 42/5), Dorin Rotariu (Astana, 9/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 19/4), Dennis Man (FCSB, 3/0), Tudor Băluță (FC Viitorul, 4/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 16/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 4/0), Dan Nistor (Dinamo, 1/0), Alexandru Maxim (Mainz, 34/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 30/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 3/0)
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 31/10), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3), George Pușcaș (Palermo, 6/2)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER