Ofertă surpriză pentru Claudiu Keșeru! Atacantul român este dorit de un club din Mexic și ar putea călca pe urmele lui Ilie Dumitrescu

La 31 de ani, Claudiu Keșeru i-ar putea călca pe urme lui Ilie Dumitrescu dacă va accepta propunerea celor de la CF Atlante de a se transfera în liga secundă din Mexic.

Fox Sports notează că Atlante și-a îndreptat privirea spre Europa, acolo unde caută un golgheter pentru noul an. Noul președinte al echipei, Jose Gabriel Lavin, crede că atacantul român ar putea readuce Atlante în prima ligă din Mexic, după ce clubul a scăpat de problemele financiare mari.

Deși nu l-a nominalizat pe Keșeru, oficialul clubului a susținut într-un interviu că Atlante este foarte aproape de a primi acceptul unui golgheter din campionatul Bulgariei, iar în acest moment doar Fernando Karanga, de la CSKA Sofia, a marcat mai multe goluri decât fotbalistul lui Ludogoreț.

Keșeru și-a pierdut locul de titular la Ludogoreț, iar bulgarii nu i-au oferit un nou contract până în acest moment. În actualul sezon, Keșeru a marcat 12 goluri pentru „Vulturi”, în 28 de jocuri oficiale. Venit la Razgrad în urmă cu doi ani, internaționalul român a adunat 101 meciuri pentru Ludogoreț, reușind să înscrie în total 42 de goluri. Invazia de brazilieni de la campioana Bulgariei l-a scos din schemă pe Keșeru

1997-1998 este sezonul în care Ilie Dumitrescu a evoluat la Atlante

3 goluri în 27 de meciuri a înscris fostul Ilie Dumitrescu pentru mexicani

2 campionate a câștigat Atlante de-a lungul istoriei sale

Publicat: 22 12. 2017, 12:42
Actualizat: 22 12. 2017, 12:48