OFICIAL Bănel Nicoliță, împrumutat de Saint-Etienne la FC Nantes
UPDATE: Waldemar Kita, un oficial al celor de la Nantes, a confirmat că Bănel Nicoliță a fost împrumutat pentru un sezon la Saint Etienne.
Victor Pițurcă a confirmat această informație la conferința de presă premergătoare partidei cu Ungaria.
„Am vorbit cu el dimineață și crede că se va transfera la altă echipă din Ligue 1. Cred că va fi benefic atât pentru mine și pentru națională dacă va juca mai mult”, a spus Pițurcă.
Oficialii de la FC Nantes l-au contactat pe fotbalistul echipei AS Saint-Etienne, Bănel Nicoliță, pentru un eventual transfer, notează, luni, cotidianul Ouest-France.
„FC Nantes l-a contactat pe mijlocașul ofensiv de la Saint-Etienne, Bănel Nicoliță, care a fost titular duminică în meciul cu Girondins Bordeaux. Discuțiile au început cu agentul său, iar apoi direct cu jucătorul. În anturajul acestuia din urmă se vorbește despre 50 la sută șanse ca jucătorul să aibă un viitor la Nantes”, scrie cotidianul francez.
Bănel Nicoliță a dat o pasă de gol în partida pe care echipa sa, AS Saint-Etienne, a câștigat-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), în fața formației Girondins Bordeaux, în etapa a IV-a a campionatului Franței.
Sursa: Mediafax