Claudiu Keșeru a refuzat mai multe oferte în această iarnă, din Turcia, din Golf și din MLS, pentru a continua în Bulgaria alături de Ludogoreț. Atacantul de 31 de ani a semnat o nouă înțelegere, care e valabilă până în 2020.
Românul a decis să continue la Razgrad, deși nu a fost folosit în acest sezon la fel de des în comparație cu sezoanele trecute. Pe numele lui Keșeru au venit mai multe oferte în această iarnă, tentante din punct de vedere financiar, pe care acesta le-a refuzat.
Azi, Keșeru a semnat pe încă doi ani cu Ludogoreț, echipă cu care încă are planuri mari: „Sunt fericit la Ludogoreț. Cred în continuare că pot face meciuri bune la club, în prima ligă și în Europa”, a declarat atacantul care a marcat golul cu numărul 50 pentru „vulturi” în victoria cu Botev Plovdiv, scor 3-1, de marți.
Azi, un alt internațional român a semnat prelungirea contractului. Vlad Chiricheș și-a pus semnătura pe prelungirea contractului cu Napoli, echipă la care va rămâne până în 2022, deși și acesta a avut numeroase oferte din mai multe campionate ale Europei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER