Federația Scoțiană de Fotbal a decis, în cursul zilei de vineri, ca Rangers să fie retrogradată trei divizii, până în al patrulea eșalon valoric, în Scottish Third DIvision. Goian va da astfel piept sezonul viitor cu echipre precum Annan Athletic, East Stirlingshire și Stranraer.
Fiscul britanic se află într-un litigiu cu clubul scoțian pentru recuperarea sumei de aproape 75 de milioane de lire sterline (93,5 milioane de euro), potrivit presei engleze, și a respins un plan de rambursare parțială a datoriilor, elaborat de consorțiul de firme deținut de omul de afaceri Charles Green.
Goian nu abandonează
„Mă voi întoarce în Scoția să clarificăm situația. Cred că eu și clubul ne vom înțelege. Sunt 99% decis să joc pentru Rangers indiferent de situație. Rangers e un nume mult prea mare în lumea fotalului și nu cred că e posibil ca acest club să dispară peste noapte. M-am adaptat foarte bine aici, mă simt apreciat și vreau să îmi duc contractul la bun sfărșit„, a declarat Dorin Goian pentru www.scotsman.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER