Oficialii lui Palermo au vorbit despre transferul lui George Pușcaș. Ce se întâmplă cu vârful României U21: „Băiatul are calități incontestabile”
Directorul general al clubului Palermo, Fabrizio Lucchesi, a oferit detalii despre situația lui George Pușcaș, într-un interviu acordat pentru Corriere dello Sport.
Oficialul lui Palermo spune că Pușcaș poate pleca de la Palermo în această vară, numai dacă pe adresa clubului sosește o ofertă importantă: „Sunt foarte mândru că Pușcaș a atras atenția la acest turneu final. Băiatul are calități incontestabile. Probabil că anul trecut ar fi putut juca mai mult, dar sunt mulțumit de felul cum a reacționat și de faptul că Europa fotbalistică îl are în vederi.
Selecționerul Mirel Rădoi i-a dat multă încredere, astfel că George are posibilitatea să se exprime la adevărata sa valoare. Este un bun al clubului nostru, fie pleacă pe o sumă mare, fie rămâne la noi. Eu am vorbit destul de clar pentru toată lumea. Cine nu vrea să rămână la Palermo e liber să plece. Nu există niciun fotbalist netransferabil la noi. Dar fiecare are o sumă exactă în dreptul său”, a spus Lucchesi.
Atacantul lui Palermo a fost unul dintre cei mai buni tricolori în meciul cu Croația, câștigat cu 4-1. George Pușcaș a reușit să deschidă scorul dintr-un penalty acordat după intervenția VAR, iar mai apoi a produs un carambol în defensiva adversă, din care Ianis Hagi a marcat pentru 3-1. Următorul meci va fi viner, contra Angliei, de la ora 19:30.