Ogăraru: „Poate mă întorc”

La Steaua, Ogăraru a făcut primii pași în fotbal. În 2006 a luat drumul Amsterdamului pentru a evolua la Ajax. Într-o bună zi însă, fundașul în vârstă de 28 de ani sigur va reveni în Ghencea.

George, cum mai stau lucrurile la Ajax?
(râde) Lucrurile sunt pe cale să se termine. Mai sunt trei etape de jucat din campionat. Deși Ajax are cinci puncte în spatele lui PSV, tragem încă speranțe că putem câștiga acest campionat.

Nu prea ai mai jucat în ultima vreme.
Așa este. Duminică cred însă că voi fi pe teren în meciul cu De Graafschap. Într-adevăr, lucrurile nu stau așa cum mi-aș dori, mai ales că bate la ușă Campionatul European. În acest retur nu prea am avut șanse să demonstrez că merit să joc.

S-a vorbit de o revenire la Steaua.
În iarnă am simțit că e o situație nefavorabilă și am cerut să fiu lăsat să plec. Dar Ajax nu a fost de acord nici sub formă de împrumut, nici transferat definitiv. A fost o discuție cu Lăcătuș.

Poate la vară…
Primul meu gând este să rămân aici. Va veni un antrenor nou, Marco van Basten, și sper să mi se dea o șansă. Dacă nu, atunci vom vedea ce va fi de făcut și poate am să revin.

Cu Lăcătuș ai mai vorbit?
Bineînțeles, doar e nașul meu. Vorbim înainte și după meciuri, dar subiectul revenirii mele la Steaua l-am închis în iarnă.

Poate Steaua să ia titlul?
A fost la foarte multe puncte distanță, iar acum a ajuns la numai trei de CFR. Numai o echipă puternică este capabilă să recupereze un astfel de handicap. Cred că după acest retur Steaua merită să ia titlul, nu echipa din Cluj.

Ce părere ai despre sud-americanii Stelei?
Din câte am văzut, au confirmat că au valoare. Au avut evoluții foarte bune și au contribuit din plin la anumite victorii. Au adus un plus Stelei și merită să rămână în continuare.

ani a jucat Ogăraru pentru Steaua, între 2002 și 2006, timp în care a cucerit două titluri

Publicat: 04 04. 2008, 00:22
Actualizat: 04 04. 2008, 14:22