Olandezii spun că Cristi Chivu s-a înțeles cu Real,** agentul jucătorului vine cu lămuriri
Victor Becali spune că nu există nicio ofertă oficială pentru Cristi Chivu, după ce Frank de Boer, antrenorul lui Ajax, a declarat că românul s-a înțeles deja cu Realul.
Fundașul lui Inter intră în ultimele șase luni de contract și are dreptul să negocieze cu altă echipă, însă impresarul său spune că fostul căpitan al naționalei va rămâne în Italia cel puțin până la vară.
„Eu nu am discutat cu nimeni despre acest lucru și deocamdată nu se pune problema să ajungă la Real. Nu am început negocierile cu nimeni, Cristi mai are contract șase luni cu Inter și cred că va rămâne acolo până la vară.
Zvonurile conform cărora ar ajunge la Ajax sunt niște prostii. Repet, nu există nicio discuție referitoare la un transfer al lui Chivu”, a declarat Victor Becali pentru Adevărul.