„Olăroiu e ca Mourinho”

Redactor:
Amir Kiarash
  • Publicat:
  • Actualizat:

La Al-Hilal, Olăroiu are doi jucători, Wilhelmsson și Seol, care, atunci când erau la Anderlecht, au devenit coșmarul Rapidului. Primul a dat două pase de gol, în timp ce asiaticul a înscris chiar golul de 3-2, după ce, la pauză, giuleștenii conduceau cu 2-0 și erau la 45 de minute de turul trei preliminar al Ligii Campionilor. La șase ani după acea partidă, ProSport a stat de vorbă cu „Willy”, așa cum este poreclit Wilhelmsson de către arabi.

În România ți se spune „coșmarul Rapidului”. Știi de ce?

(râde) Am o vagă bănuială. Țin minte și acum partida jucată împotriva Rapidului, când eram la Anderlecht. Am intrat după pauză, când românii conduceau cu 2-0, și am făcut unul dintre cele mai bune meciuri din carieră. La final am bătut cu 3-2, a fost uluitor, mai ales că miza era foarte mare.

Îl cunoșteai pe Olăroiu până să vii aici?

Nu prea. Auzisem doar că a antrenat în cupele europene, în Champions League. De când lucrez cu el însă, sunt absolut impresionat de metodele sale. E foarte atent la amănunte și își dedică tot timpul echipei. Savurez fiecare antrenament condus de el, iar la final nici nu simt oboseala. Pot să spun că Olăroiu seamănă cu Mourinho în ceea ce privește caracterul și filosofia sa despre fotbal.

Dar ai lucrat cu Mourinho?

Nu, dar am jucat în Premier League și am auzit multe despre el, inclusiv de la coechipierul meu de la națională, Ibrahimovic. El lucrează la Inter cu Mourinho și mi-a povestit multe despre antrenorul lui. Din câte am auzit, metodele portughezului sunt la fel ca acelea folosite de Olăroiu.



Ce te-a convins să vii în Arabia Saudită?

Aveam și alte propuneri, multe dintre ele din Europa, dar am ales să vin aici fiindcă mi s-a părut o provocare interesantă. Apoi, mai e și aspectul financiar, care contează foarte mult pentru orice jucător. Una peste alta, sunt foarte mulțumit că am semnat cu Al-Hilal.

Ce știai despre Arabia Saudită înainte să ajungi aici?

Auzisem fel și fel de povești. Recunosc că mi-a fost frică! Dar, odată ce ajungi aici, îți dai seama că realitatea diferă foarte mult de ceea ce auzi. Într-adevăr, există o serie de restricții, dar nu mă afectează pe mine ca jucător. Viața unui fotbalist în Arabia Saudită este exact la fel ca viața unui fotbalist în Europa.

Ce părere ai despre Rădoi?

Până să vin la Riad, nu-l văzusem jucând, dar m-am convins că e un fotbalist de clasă imediat după ce și-a făcut debutul la Al-Hilal. Sunt convins că poate juca lejer în orice mare echipă din Europa. E un fotbalist excelent! Îmi place stilul său de joc dur, dar știe să și construiască. Dă pase bune, șutează precis și își arată inteligența prin felul în care „citește” jocul.

Și-a adus pisica de 35 de kg la Riad!

Christian Wilhelmsson s-a mutat cu arme și bagaje la Riad. Suedezul și-a adus nu numai familia în Arabia Saudită, dar și pisica! Tyson cântărește 35 de kilograme și a fost adus la Riad de fratele fotbalistului de la Al-Hilal. Spre amuzamentul coechipierului, „Willy“ și-a luat animalul și la un antrenament al echipei. Suedezul ne-a povestit cum s-a adaptat familia sa la viața din Orientul Mijlociu: „N-avem probleme cu restricțiile de aici, poate doar soția mea e afectată, însă doar un pic. Se obișnuiește și ea pe măsură ce trece timpul. Până acum totul e OK și suntem deja de vreo șapte luni la Riad“.




"Olăroiu e foarte atent la amănunte și își dedică tot timpul echipei. Savurez fiecare antrenament condus de el, iar la final nici nu simt oboseala" – Christian Wilhelmsson, mijlocaș Al-Hilal

"Îmi place stilul lui Rădoi la limita regulamentului, dar știe să și construiască. Dă pase bune, șutează precis și are inteligență în joc" – Christian Wilhelmsson, mijlocaș Al-Hilal

1,2 milioane de euro este salariul anual al lui Wilhelmsson la Al-Hilal

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×