Olăroiu și Bölöni se bat la titlu în Arabia Saudită, respectiv Emiratele Arabe Unite
Cosmin Olăroiu la Al-Hilal și Laszlo Bölöni la Al-Jazira îl concurează prin performanțe pe Ilie Balaci, cel care a câștigat trofee peste trofee în țările arabe.
Al-Hilal a triumfat deja în Cupa Arabiei Saudite, câștigând cu 2-0 finala de vineri, cu Al-Ittifaq, acesta fiind primul trofeu obținut în străinătate de fostul tehnician stelist, Cosmin Olăroiu. Oli are la echipa din Riad un jucător fantastic, Yasser Al-Qahtani, un atacant de 25 de ani care a atras privirile mai multor cluburi din Premier League și care a și înscris un gol, contribuind la succesul din Cupă (foto dreapta). În campionat, Al-Hilal se află pe locul al doilea, la opt puncte de liderul Al-Ittihad, care are însă trei jocuri mai mult disputate și pare a fi în scădere de formă după ultimele rezultate. Până la finalul sezonului regulat mai sunt două etape, pentru titlu urmând să se lupte apoi primele patru clasate.
Bölöni este la un punct de primul loc
În Emiratele Arabe Unite, Al-Jazira, formația lui Laszlo Bölöni ocupă tot poziția secundă în campionat, aflându-se la un singur punct în spatele liderului Al-Shabab. În ultima etapă, care a avut loc vineri, echipa fostului selecționer al României s-a impus cu 3-0 în fața celor de la Hatta, în timp ce Al-Shabab a pierdut inexplicabil acasă, 0-4 cu Al-Ahli. Campionatul din Emirate are o desfășurare clasică, până la final mai rămânând de disputat opt runde.
3 trofee are în palmares Olăroiu: campionatul și Supercupa României cu Steaua, dar și Cupa Arabiei Saudite
2 trofee a câștigat până acum Bölöni: campionatul și Cupa Portugaliei, ambele cu Sporting
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER