Oli, furtună în deșert!

Redactor:
Amir Kiarash
Oli, furtună în deșert!
  • Publicat:

Cosmin Olăroiu a declanșat un scandal monstru în Arabia Saudită, care a umbrit marele derby Al-Hilal – Al-Nasr, dar și o întreagă competiție, Cupa Faisal.

Totul a plecat de la eliminarea fostului stelist, sâmbătă trecută, în campionat.

„Federația mi-a comunicat că am primit două etape de suspendare și prima o voi ispăși în finala Cupei Faisal. Am întrebat de ce să stau în tribune în altă competiție, când eu am văzut «roșu» în campionat, dar nu au putut să-mi dea nicio explicație. Din păcate, și în Arabia Saudită, ca și în România, ca peste tot în lume, sunt foarte multe jocuri de interese. Cel care conduce acum federația din Riad a fost acum doi ani președinte la Al-Nasr și așa se explică de ce mi-a interzis să stau pe bancă”, ne-a povestit Olăroiu.

El a recurs la o măsură extremă pentru a protesta: „Nu m-am dus la meci! Am stat cu telecomanda în fața televizorului. Echipa a fost condusă de pe bancă de secundul meu, Cătălin Necula”.
 
Scandalul nu s-a terminat însă aici: „Am trimis echipa a doua pe teren pentru că după ce m-au suspendat pe nedrept, cei de la federație au refuzat să ne amâne cu o zi următorul meci din campionat. După părerea lor, trebuia să jucăm două partide decisive în 48 de ore, pe 2 și 4 aprilie”.

Elton a marcat din penalty

În aceste condiții, ultimul act al Cupei Faisal a fost câștigat cu 2-1 de Al-Nasr, însă victoria a fost una chinuită.

„Federația a delegat un arbitru care avea misiunea de a o impinge de la spate pe Al-Nasr. Elton a înscris primul gol dintr-un penalty de râsul curcilor. Cu toate astea, puștii mei au egalat și au dominat meciul. Doar ghinionul a făcut să ratăm niște ocazii incredibile! Al-Nasr a avut două șuturi pe poartă și ne-a dat două goluri”, a încheiat Oli.

Cosmin Olăroiu, antrenor Al-Hilal:
Am vrut să-mi fac bagajele și să mă întorc în România. Șeicii m-au convins însă să rămân. Totuși, în vară voi încerca să-mi reziliez contractul pe cale amiabilă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×