Oli rămâne la Al Ain și va câștiga 4 milioane € anual
Finalul de sezon l-a adus pe Cosmin Olăroiu în atenția mai multor echipe din Arabia Saudită, dar și din Emirate. Performanțele deosebite realizate la Al Ain nu au trecut neobservate, astfel că Al Ahli îl vedea înlocuitorul perfect pentru „Quique” Sánchez Flores.
Totuși, tehnicianul român a decis să continue la Al Ain, anunță stiridesport.ro. Aflat în România, Oli și-a mandatat impresarii să negocieze cu șeicii noul contract, iar posibilitatea de a-l pierde i-a determinat pe aceștia să bage mâna adânc în buzunar.
Astfel, dacă oficialii lui Al Ahli erau gata să îi asigure un salariu regesc – aproximativ 2,5 milioane de euro pentru fiecare din următoarele trei sezoane -, reprezentanții lui Al Ain au plusat considerabil. Concret, Olăroiu va primi 12 milioane de euro până în 2015, adică un salariu net de 4 milioane de euro anual. Această remunerație îl transformă pe Olăroiu în cel mai bine plătit antrenor român, urmând a primi cu un milion de euro/an mai mult decât Mircea Lucescu.
Potrivit sursei citate, Olăroiu a primit deja contractul prin fax, urmând a-l semna în viitorul apropiat. De menționat că șeicii au reușit, în urmă cu ceva mai mult de o lună, să își asigure, până în 2014, și serviciile lui Mirel Rădoi. Fotbalistul de 32 de ani va primi, la rândul lui, tot 4 milioane de euro/sezon, fiind, la rândul său, cel mai bine plătit jucător român.
3 trofee a câștigat Oli cu Al Ain, două titluri (2011-2012 și 2012-2013) și UAE Super Cup (2012). În total, tehnicianul român are în palmares 9 trofee cucerite, în 13 ani de când a îmbrățișat cariera de antrenor