Pantilimon a dezvăluit cum s-a impus la Sunderland: „A fost greu în primele luni, dar am avut susținerea coechipierilor”

Portarul Costel Pantilimon a declarat că în primele luni după transferul la Sunderland de la Manchester City i-a fost foarte greu, însă a precizat că a beneficiat de susținerea coechipierilor și a echipei tehnice, informează sunderlandecho.com.

A fost greu în primele luni, dar am avut susținerea coechipierilor și a echipei tehnice. Te ajută să ai oameni care te susțin. Am avut de așteptat câteva luni pentru debut, dar sper să îmi ajut echipa și sper să devin mai bun în fiecare zi. Pentru mine este important să continui pe acest drum și să obțin rezultate bun. Este important să avem competiție în echipă, pentru că este singurul mod în care te poți îmbunătăți. Muncim împreună și ne antrenăm împreună. Este un mare coleg„, a spus Pantilimon.

Costel Pantilimon speră ca Sunderland să profite de rezultatele bune înregistrate în ultima perioadă și să demonstreze că înfrângerea de la Southampton a fost doar un accident. „Era important pentru noi să acumulăm puncte după victoria din deplasare cu Crystal Palace și să devenim din ce în ce mai buni. Trebuia să continuăm în același mod. Nu este suficient să obții o victorie și apoi să te oprești. Am făcut o treabă bună cu Everton. La Southampton a fost un accident. Nu ne place să vorbim despre asta. S-a întâmplat, a fost greu, dar recrearea a fost cea mai importantă. Ne-am recuperat bine, ne-am eliberat mințile și trebuie să devenim mai puternici„, a completat Pantilimon.

Costel Pantilimon s-a transferat gratis în vară la Sunderland de la Manchester City, unde a petrecut trei sezoane, deoarece dorea să evolueze mai mult. Totuși, în primele nouă etape, antrenorul Gustavo Poyet l-a preferat în poartă pe italianul Vito Mannone. Însă, după meciul din etapa a noua a Premier League, când Sunderland a pierdut confruntarea cu Arsenal, scor 0-2, Poyet a decis să-l titularizeze pe Pantilimon. În etapa a opta, Mannone primise opt goluri de la Southampton.

În cele două meciuri de Premier League în care a evoluat, Pantilimon a primit două goluri, un autogol în victoria din deplasare cu Crystal Palace (3-1) și unul din penalti, în remiza cu Everton (1-1).

Publicat: 20 11. 2014, 17:32
Actualizat: 20 11. 2014, 17:33