Costel Pantilimon (foto), portarul de la Manchester City, a vorbit în presa engleză după meciul pierdut cu 2-3, duminică, de echipa sa în fața celor de la Manchester United, în turul trei al Cupei Angliei. Jucătorul român, care a evoluat tot meciul, crede că eliminarea lui Kompany, din minutul 12, a influențat decisiv desfășurarea jocului. „A fost un meci interesant, dar nu este normal să pierzi un jucător după 12 minute. A fost un fault normal, nu unul de cartonaș roșu. Kompany nu trebuia eliminat. Am fost surprinși că arbitrul a acordat cartonaș roșu. La acest nivel nu este normal și atunci când joci cu o echipă ca United este important să ai 11 oameni pe teren. Însă în repriza a doua am jucat pe contraatac și am înscris două goluri, dar, deși am mai avut ocazii, nu am reușit să îl marcăm și pe al treilea”, a spus Pantilimon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER