Sunderland, echipa lui Costel Pantilimon, a pierdut pe teren propriu, scor 0-1, meciul din etapa a cincea din Premier League, contra lui Tottenham. Portarul român de 28 de ani a fost învins abia în minutul 82, după o fază superbă a oaspeților și l-a accidentat pe Ryan Mason, autorul golului, nevoit să părăsească terenul. În urma înfrângerii, „pisicile negre” au ajuns pe ultimul loc în Anglia, cu doar două puncte adunare în primele cinci runde.
Împotriva lui Tottenham, Costel Pantilimon nu a mai fost nevoit să facă față unui asediu al adversarilor, așa cum s-a întâmplat de multe ori în acest sezon de Premier League. Goalkeeper-ul român a scăpat fără gol până în minutul 82, când o fază superbă creată de Lamela și Kane l-a adus pe Pantilimon în postura de 1 vs. 1 cu Mason. Mijlocașul lui Spurs a finalizat elegant, pe lângă portarul naționalei și a înscris singurul gol al meciului, dar contactul cu goalkeeper-ul român nu a rămas fără urmări, Mason fiind nevoit să părăsească imediat terenul, accidentat.
Golul închizătorului lui Tottenham a fost al 11-lea încasat de Pantilimon în Premier League, capitol la care românul stă mai slab decât oricare alt portar din prima ligă engleză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER