Pantilimon, tot mai aproape de despărțirea de City! „Ar fi un vis să joc în Serie A”

Costel Pantilimon nu va mai rămâne, aproape sigur, la City din sezonul viitor. Adus pe Etihad în 2011, uriașul portar român nu a primit prea multe șanse din partea fostului antrenor al „cetățenilor”, Roberto Mancini, aparițiile sale ca titular fiind meteorice.

Șansele de a-l convinge pe Manuel Pellegrini – probabil viitorul tehnician al lui City – sunt mici, având în vedere că Joe Hart, titularul naționalei și unul dintre cei mai buni goal-keeperi din Premier League, îi este contracandidat.

În aceste condiții, „Panti” caută o nouă provocare. S-a discutat despre interesul lui Arsenal, dar și despre posibilitatea ca Fiorentina să îl achiziționeze. Potrivit presei din Italia, gruparea toscană este foarte aproape de a-l înregimenta, aceasta dorind să construiască o trupă care să forțeze sezonul viitor calificarea în Ligă.

Formația din Serie A l-a achiziționat deja pe Marcos Alonso de la Bolton și sunt foarte aproape să obțină semnătura lui Joaquin (Malaga). În viitorul apropiat vor deschide oficial și tratativele pentru Iturra (Malaga) și Pantilimon (City), anunță football-italia.net.

S-au vehiculat mai multe nume pentru poarta Fiorentinei, însă Pantilimon, rezerva lui City, are cele mai mari șanse să ajungă în Serie A. Românul a jucat în sezonul trecut în doar 5 partide – toate în FA Cup – și a declarat de curând că transferul în Italia ar fi ‘un vis împlinit’.„, scriu italienii.

Publicat: 03 06. 2013, 17:11
Actualizat: 03 06. 2013, 19:13