Fundașul Iasmin Latovlevici a dat o pasă de gol în partida pe care echipa sa, Genclerbirligi, a pierdut-o, luni, pe teren propriu, scor 2-3 (0-1), în fața formației Caykur Rizespor, în prima etapă a campionatului turc, informează site-ul genclerbirligi.org.tr.
Latovlevici, care a jucat tot meciul, a dat pasa decisivă la golul doi al gazdelor marcat de Dimitriadis, în minutul 74.
Atacantul Bogdan Stancu a fost titular la Genclerbirligi, dar a fost înlocuit în minutul 15 din cauza unei accidentări.
Primul gol al gazdelor a fost marcat de Tomici, în minutul 59, în timp ce pentru învingători au înscris Ahmet Ilhan Ozek ’45 și Kweuke ’87 din penalti și 90.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER