Fundașul Alexandru Pașcanu (18 ani) a reușit un nou gol pentru Leicester U23, după cel marcat în urmă cu 10 zile, în Youth League, și a ajuns la cota doi, în acest sezon, în care evoluează pentru echipa de rezerve a campionilor Angliei.
Leicester U23 a câștigat, acasă, împotriva celor de la Reading U23, scor 3-2, și a ieșit momentan din zona roșie a clasamentului din Premier League 2, grupa 1. Pentru „vulpi” a marcat și fundașul român, Alex Pașcanu, care a egalat, în minutul 75, printr-un voleu, după o pasă a lui Kapustka. Pașcanu a repetat execuția de acum 10 zile, din Youth League, atunci când echipa sa a câștigat tot cu 3-2, în fața celor de la Copenhaga.
Românul de 18 ani a avut și două intervenții excelente, faze la care și-a salvat echipa de la primirea unui gol. În minutul 23, Pașcanu l-a blocat ideal pe Barret, ca mai apoi, în minutul 37, să aibă o nouă intervenție eficientă la pătrunderea în flancul stâng al aceluiași Barret.
Echipele folosite de cei doi antrenori:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER